Trei rezoluții pentru viitorul Uniunii Europene au fost votate favorabil în Parlamentul European având menirea de a crește integrarea dintre statele membre aducând restructurări ale instituțiilor blocului comunitar.
Votul a venit în contextul în care declanșarea Brexitului se va produce în câteva săptămâni, iar mișcările populiste care se opun Uniunii Europene au început să câștige teren.
Rezoluțiile fuseseră propuse cu mai mulți ani în urmă, însă votarea lor a fost amânată pe fondul crizei din Grecia și a referendumului privin ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Prima rezoluție, redactată de europarlamentarii Mercedes Bresso și Elmar Brok propune crearea unui consiliu permanent al miniștrilor apărării din statele membre care să coordoneze politicile de apărare la întregul nivel al Uniunii.
Rezoluția mai prevede transformarea Consiliului Uniunii Europene într-o a doua cameră legislativă, care să funcționeze ca un organism pregătitoar precum comisiile parlamentare ale unui stat.
“Uniunea Europeană nu are nevoie de o revoluţie populistă. Are nevoie de pace şi trebuie să se adapteze nevoilor timpurilor noastre, însemnând provocările democratice, protecţie socială, fiscală, ecologică pentru cetăţeni, apărarea dreptului la siguranţă într-un context internaţional foarte degradat, respectând obligaţiile noastre morale faţă de vecinii noştri”, a spus Bresso.
”Cetățenii așteaptă soluții de la Europa și sunt nervoși pentru nu văd niciun răspuns venind din partea ei. Acest lucru este evident într-o perioadă cu multe provocări, însă sunt multe probleme pe care nu le putem rezolva decât împreună. Tratatul de la Lisabona oferă multe posibilități pentru a face UE mai eficientă, responsabilă și transparentă, care nu au fost încă exploatate”, a spus Brok.
O altă rezoluție, propusă de europarlamentarul Guy Verhofstadt, prevede, printre altele, crearea unui post de ministru de Finanțe al Uniunii Europene şi a unui mandat pentru Comisie de a formula şi a pune în practică o politică economică comună UE, susţinută de un buget pentru zona euro.
Ultima rezoluție votată, cea propusă de europarlamentarii Reimer Böge şi Pervenche Berès, propune o strategie de convergenţă între statele din zona euro, care ar urma să aibă un buget specific.
De asemenea, rezoluția prevede crearea unui Fond Monetar European care să poată fi folosit pentru împrumuri și creditare și care să aibă rolul de a absorbi şocurile economice.
”Stabilizarea zonei euro ar fi în interesul Uniunii Europene în ansamblu. Propunerile noastre vor reprezenta baza pentru orice negociere viitoare cu alte instituţii europene. Experţii Fondului Monetar Internaţional au răspuns, de asemenea, pozitiv, arătând un mare interes faţă de ideile noastre”, a spus Böge.
”Crearea unui buget pentru zona euro ar fi un mare pas înainte în acest sens, într-un moment în care nevoia de a păstra integritatea euro este mai urgentă ca oricând. Prin solidaritatea cu statele membre aflate în crize excepționale, absorbirea șocurilor macroeconomice care pot afecta zona euro și promovarea convergenței, un astfel de instrument ar putea ajuta la folosirea deplină a potențialului monedei, contribuind la creșterea ocupării forței de muncă în Uniune”, a spus și Berès.