China vrea să reducă din poluare. Producătorii de oţel şi aluminiu vor fi obligați să reducă din producţie

vocea.biz / 14.02.2017
China vrea să reducă din poluare. Producătorii de oţel şi aluminiu vor fi obligați să reducă din producţie

China intenţionează să îi oblige pe producătorii de oţel şi aluminiu să reducă producţia, interzicând transportul cărbunelui cu camioanele în port, în contextul în care autorităţile de la Beijing încearcă să reducă din poluare, potrivit unui document citat de Reuters, informează Mediafax.

Ministerul pentru Protecţia Mediului Înconjurător a propus o serie de măsuri pentru reducerea poluării, care, dacă ar fi implementate, ar reprezenta cele mai drastice iniţiative laute de autorităţi pentru a încerca rezolvarea problemei poluării în cele mai afectate oraşe din ţară.

Iniţiativa vine după ce partea de nord-est a Chinei se confruntă cu o formă agravată de poluare, în contextul în care arderea cărbunilor iarna şi creşterea nivelului de transport au lăsat marile oraşe, inclusiv Beijingul, acoperite de o ceaţă densă.

Documentul evidenţiază planurile de a reduce producţia de oţel şi capacitatea producţiei de îngrăşăminte cel puţin la jumătate, iar capacitatea aluminiului cu 30%, în 28 de oraşe din cinci regiuni de la finalul lunii noiembrie 2017 până la finalul lunii februarie 2018.

Până în iulie, încărcăturile cu cărbune din Tianjin, unul dintre cele mai aglomerate porturi din ţară, ar urma să fie deviate către Tangshan, la 130 de kilometri spre nord, iar volume mari de cărbune vor fi transportate din camioane pe calea ferată.

Tianjin, al doilea port din China ca volum de încărcătură, este un punct important pentru transportul a 100 de milioane de tone de cărbune.

Din septembrie, porturile din Hebei ar urma să nu mai poată folosi camioane pentru a transporta cărbunele de pe calea ferată pe vapoare.

În urma măsurilor aplicate în ultimele trei luni, iniţiativa prezentată în document ar reduce producţia de oţel anuală a Chinei cu 8% şi producţia de aluminiu cu 17%, potrivit calculelor Reuters.

Citește și...