Tragedie la un meci în Angola: 17 persoane au murit şi zeci de fani au fost răniţi în îmbulzeală

vocea.biz / 11.02.2017
Tragedie la un meci în Angola: 17 persoane au murit şi zeci de fani au fost răniţi în îmbulzeală

Cel puţin 17 persoane au murit şi zeci de fani au fost răniţi, vineri seară, în îmbulzeala creată la intrarea în stadionul din Uige, la primul umeci al sezonului în Angola, Santa Rita de Cássia – Libolo, relatează Reuters, citat de News.ro

Sute de suporteri s-au îmbulzit să pătrundă în arenă şi au forţat barierele, după ce nu au reuşit să intre înainte de startul jocului. Mulţi au căzut şi au fost călcaţi în picioare.

Directorul general al spitalului din Uige, Ernesto Luis, a declarat că unii fani s-au sufocat din cauza înghesuielii.

“Unele persoane au ajuns să calce pe altele. Sunt 76 de victime, dintre care 17 au murit”, a adăugat Luis. Cinci dintre răniţi sunt în stare gravă.

Potrivit martorilor, mulţimea care a încercat să intre în arenă ar fi dus la depăşirea cu mult a capacităţii de 8.000 de locuri a stadionului.

“Când am vrut să intrăm, am avut în cale o barieră. Primul rând de oameni a căzut. Eu eram în a treia parte a mulţimii”, a declarat Joao Silva, un fan în vârstă de 37 de ani, care a supravieţuit tragediei. Silva a suferit o fractură la picior.

Preşedintele Angolei, Jose Eduardo dos Santos, le-a cerut autorităţilor să deschidă o anchetă în legătură cu acest caz.

Tags:
Citește și...