Marea Britanie va încerca să divizeze procesul decizional european în negocierile pe tema Brexit, avertizează preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, declarându-se favorabil unui model al Uniunii Europene cu mai multe grade de integrare şi sugerând că nu va candida pentru un nou mandat.
Jean Claude-Juncker a exprimat dubii că statele membre UE vor avea o atitudine unitară în negocierile cu Marea Britanie pe tema Brexit, informează Mediafax.ro.
“Marea Britanie va încerca să divizeze procesul decizional la nivelul celor 27 de state membre UE. Cele 27 de state membre nu ştiu încă, dar britanicii ştiu bine ce abordare să aibă. Ar putea promite unei ţări A un lucru, ţării B alt lucru şi ţării C altceva, astfel că se va ajunge să nu existe un front comun în negocieri”, a declarat Jean-Claude Juncker într-un interviu acordat postului german de radio Deutschlandfunk.
În acelaşi timp, Juncker a avertizat Guvernul Theresa May că nu poate iniţia negocieri pe tema acordurilor comerciale bilaterale atât timp cât Marea Britanie încă este membră a Uniunii Europene. “Pur şi simplu, nu pot face acest lucru”, a atras atenţia preşedintele CE, citat de publicaţiile Frankfurter Allgemeine Zeitung şi The Telegraph.
Marea Britanie ar urma să se desprindă oficial de UE în 2019. Comisia Europeană este responsabilă de stabilirea liniei politicii comerciale a UE în numele tuturor statelor membre, astfel că negocierile bilaterale iniţiate de un stat membru ar fi ilegale din punctul de vedere al dreptului comunitar, riscând să atragă sancţiuni juridice.
Preşedintele Comisiei Europene pare a fi favorabil ideii unui model al Uniunii Europene cu grade diferite de integrare a statelor. Juncker insistă pentru aprofundarea politicii comunitare de apărare, dar manifestă “flexibilitate” în privinţa participării la alte sisteme comunitare, spre exemplu la zona euro. “Unde se poate, de ce nu am putea funcţiona mai diferenţiat?”, a spus el în interviu.
Jean-Caude Juncker a reiterat că probabil nu va candida pentru un nou mandat de preşedinte al Comisiei Europene. “Nu voi candida din nou”, a spus el, în contextul în care mandatul actual se va încheia în 2019.
Jean-Claude Juncker a pledat pentru combaterea “adversarilor” Uniunii Europene, cerând intensificarea acţiunilor de contracarare a populismului.
Referindu-se la abordarea protecţionistă a Administraţiei Donald Trump, Juncker a sugerat că Uniunea Europeană ar putea profita de pe urma “retragerii americanilor din comerţul internaţional”. “Ar trebui să profităm de această oportunitate”, a recomandat el, referindu-se în principal la zona Asia-Pacific. Imediat după începerea mandatului, preşedintele american, Donald Trump, a dispus retragerea Statelor Unite din Tratatul de parteneriat transpacific (TTP).