Cum au schimbat milioanele oferite de România infrastructura Republicii Moldova

Dan Radu / 10.02.2017
Cum au schimbat milioanele oferite de România infrastructura Republicii Moldova

Jumătate din grădinițele din Republica Moldova au fost renovate din fondurile nerambursabile oferite de statul român, spune directorul executiv al Fondului de Investiții Sociale, organizația care implementează proiectul de renovare a grădinițelor, Mircea Eșanu.

Din ajutorul de 100 de milioane de euro promis de România Republicii Molodva, în 2010, 20 de milioane au fost folosite pentru renovarea unităților de învățământ preșcolar.

Suma echivalează cu investițiile autorităților moldovenești din ultimii șapte ani pentru grădinițe.

”În multe dintre grădinițe nu s-au făcut renovări capitale de la deschiderea lor, din anii ’80-’90. Prin acest grant s-a reușit creșterea capacității de înrolare a copiilor în grădinițe. Circa 200 de grupe noi au fost deschise. Grădinițele sunt extrem de importante pentru siguranța copiilor, pentru pregătirea lor «comme il faut»”, a declarat Mircea Eșanu într-un interviu pentru Radio Chișinău.

832 de grădinițe au fost renovate din cele 20 de milioane de euro oferite de România, până în prezent, alte 80 urmând să intre în renovare în baza unei finanțări suplimentare de 3 milioane de euro.

Potrivit raportului de progres privind implementarea Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova, banii au fost utilizați nu doar pentru renovarea grădinițelor, dar și pentru dotarea acestora.

Fondurile românești au fost folosite pentru achiziționarea a 640 de seturi de mobilier (fiecare set prevăzut pentru o grupă de 25 de copii), de care au beneficiat circa 16.000 de copii.

Tot din fonduri românești au fost instalate peste 275 de locuri de joacă cu aproximativ 450 de echipamente de joc.

Două milioane de euro au fost utilizate pentru amenajarea a 60 de bucătării în unitățile de învățământ preșcolar.

Potrivit raportului, renovările, constând în izolație termică, reparații în interior și exterior, dotarea cu sisteme de încălzire, apă și canalizare sau cu acoperișuri noi au adus beneficii pentru 72.000 de copii și 12.000 de angajați ai unităților de învățământ preșcolar.

Renovările au dus la apariția a 200 de grupe noi și crearea a 600 de locuri noi de muncă în învățământul preșcolar.

Asistență pentru gazoduct. Până atunci, contract cu Rusia

România a semnat în aprile 2010 un acord de asistență tehnică și financiară cu Republica Molodva care prevede ajutoare nerambursabile de 100 de milioane de euro în diferite tranșe.

Pe lângă programul de renovare a grădinițelor, fondurile românești au mers în Moldova pentru lucrări de infrastructură în 20 de localități – un milion de euro, alt milion fiind alocat pentru 15 proiecte de investiții în domeniul lucrărilor publice de interes pentru comunitățile locale.

Un proiect de interes este și interconectarea sistemelor naționale de transport de gaze naturale – gazoductul Ungheni-Chişinău.

Gazoductul ar avea scopul de a permite furnizarea a 1,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an dinspre România spre Republica Moldova.

Partea română a acordat partenerilor moldoveni o finanţare nerambursabilă de 550.000 de euro pentru extinderea gazoductului.

Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare (BERD) va acorda 41 de milioane de euro, din totalul necesar de 102 de milioane pentru extinderea gazoductului, în timp ce diferența va fi acoperită de co-finanțare din partea UE și a Băncii Europeane de Investiții.

Viabilitatea proiectului a fost pusă la îndoială după ce alegerile prezidențiale din Republica Moldova au fost câștigate de candidatul socialist Igor Dodon, care nu a ascuns faptul că țara sa se va orienta către Rusia pentru asistență financiară și economică.

Premierul Pavel Filip și vicepremierul Octavian Calmîc au dat asigurări, însă, că proiectul va continua, chiar dacă, pe moment, Moldova se va baza pe Rusia pentru importul de gaze naturale.

”Republica Moldova este aproape de a realiza acest vis, de a avea o interconectare cu piaţa europeană energetică, atât pe dimensiunea gazelor naturale, cât şi pe dimensiunea energiei electrice. În 2017 o să fim în proces de proiectare care va dura 6-7 luni”, a declarat vicepremierul Octavian Calmîc referindu-se la gazoduct.

”Am obținut finanţarea proiectului pentru gazoductul Ungheni-Chişinău 550 de mii euro de la Guvernul României, dar și finanţarea construcţiei acestui gazoduct in suma de 102 milioane de euro de la BERD, BEI si Comisia Europeană. Construcţia acestui proiect important va începe in acest an”, a spus și premierul Pavel Filip, adăugând că gazoductul ar putea fi funcțional la capacitate maximă până în 2019. Până atunci, Moldova se va baza pe gazul rusesc.

Citește și...