Ungaria, pregătită să construiască un nou gard anti-migranți, paralel cu cel existent

vocea.biz / 09.02.2017
Ungaria, pregătită să construiască un nou gard anti-migranți, paralel cu cel existent

Ungaria nu cedează în fața migranților și este pregătită pentru noi măsuri care ar putea să-i țină la distanţă, dacă situaţia se va deteriora anul acesta sau anul viitor. În acest sens, şeful Cancelariei premierului Viktor Orban, Janos Lazar, a declarat, joi, că autoritățile sunt pregătite să construiască o a doua linie de gard la granița de sud a țării, transmite Reuters, potrivit News.ro

Lazar a mai precizat într-o conferinţă de presă că Guvernul intenţionează să construiască tabere pentru refugiaţi la graniţa de sud, unde migranţii vor fi cazaţi în containere, până când cererile lor de azil vor fi procesate.

Oficialul a afirmat că, în prezent, sunt aproape 600 de migranţi în Ungaria, care aşteaptă ca cererile lor de azil să fie procesate. Majoritatea stau în tabere deschise, ceea ce reprezintă un risc pentru securitate. În aceste condiţii, obiectivul Guvernului este să le restricţioneze circulaţia, fără a închide complet graniţele.

La sfârşitul lunii august,Ungaria a anunţat că intenţionează să construiască un al doilea gard la frontiera de sud, cu Serbia.

Potrivit premierului Viktor Orban, noul gard, care va fi ridicat paralel cu cel existent deja, va consolida apărarea în faţa unui eventual nou aflux de migranţi.

Budapesta se teme că, dacă Turcia renunţă la acordul cu UE pentru oprirea fluxului de refugiaţi, sute de mii de solicitanţi de azil ar putea traversa din nou Europa. (news.ro)

Citește și...