Igor Dodon la Bruxelles: “Consider inoportună deschiderea oficiului NATO la Chișinău”

Oana Mărginean / 08.02.2017
Igor Dodon la Bruxelles: “Consider inoportună deschiderea oficiului NATO la Chișinău”

Igor Dodon consideră “inoportună” ideea deschiderii unui oficiu NATO la Chișinău și a propus semnarea unui acord între NATO și Republica Moldova cu privire la recunoașterea neutralității țării sale. Președintele Republicii Moldova i-a împărtășit aceste idei secretarului general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, în cadrul unei întrevederi la Bruxelles.

 „Am discutat relațiile dintre Republica Moldova și NATO la etapa actuală. Am expus viziunea mea personală cu privire la deschiderea oficiului NATO la Chișinău, menționând că o consider inoportună. Oficiul NATO la Chișinău ar face mai dificile negocierile privind soluționarea subiectului transnistrean. Reintegrarea țării este în topul subiectelor în agenda mea în calitate de șef al statului și sunt sigur de faptul că acum avem oportunitatea pentru a găsi soluții în acest sens. De asemenea, am propus semnarea unui acord între NATO și Republica Moldova cu privire la recunoașterea neutralității țării noastre. Am convenit că se va lucra suplimentar pentru examinarea subiectului la nivel de experți”, a declarat Igor Dodon pe Facebook.

Scrutinul electoral prezidențial, legislația sau colaborarea interpalamentară sunt câteva dintre temele de discuție avute cu Antonio Tajani, Președintele Parlamentului European.

„Am discutat cu Dl Tajani despre scrutinul electoral prezidențial, despre legislația electorală, despre colaborarea interpalamentară, subiecte ce țin de reformele care trebuie implementate la Chișinău, despre scenariile posibile privind soluționarea subiectului transnistrean. Dl Tajani, fiind și dumnealui nou ales în funcție, până acum niciodată nu a fost în Republica Moldova, în acest sens i-am făcut o invitație oficială de a vizita țara noastră și, concomitent, cu plăcere am acceptat să ne vedem și la Roma, Italia, țara de origine a dlui președinte”, a precizat președintele Republicii Moldova.

Dodon a avut o întâlnire și cu Jean-Claude Junker, președintele Comisiei Europene, cu care a discutat despre “necesitatea restabilirii în regim de urgență a relațiilor cu Federația Rusă”.

„Am ținut să mulțumesc în numele poporului Republicii Moldova pentru asistența pe care a acordat-o Uniunea Europeană țării noastre în ultimii ani, în special cea financiară, proiectele de investiții în infrastructură, regimul liberalizat de vize. Am discutat cu dl președinte despre necesitatea restabilirii în regim de urgență a relațiilor cu Federația Rusă, în special pe dimensiunea comerțului. Reiterez, discuțiile în format Republica Moldova, Rusia, UE ar fi o posibilitate și un mecanism de revenire la normalitate în aceste relații și de scoatere a blocajelor existente”, a mai precizat Igor Dodon.

Dodon a mai avut întrevederi cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, dar și cu Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Vice-președinte al Comisiei Europene.

Citește și...