Francois Hollande: Presiunile lui Donald Trump asupra Uniunii Europene sunt inacceptabile

Oana Mărginean / 03.02.2017
Francois Hollande: Presiunile lui Donald Trump asupra Uniunii Europene sunt inacceptabile

Președintele francez Francois Hollande a declarat vineri, la Malta, că presiunile exercitate de  președintele american Donald Trump asupra Uniunii Europene sunt inacceptabile. “Nu există viitor cu Trump dacă nu există înterese comune”, a mai precizat președintele francez.

“Este inacceptabil faptul că, prin unele declarații ale președintelui SUA, există o presiunea asupra a ceea ce ar trebui să fie sau să nu mai fie Europa”, a declarat presei președintele francez la sosirea la summitul european din La Valletta, în Malta, țară care asigură președinția semestrială a Consiliului UE.

“Nu există viitor cu Trump dacă nu există înterese comune, este vorba de destinul UE”, a mai precizat Hollande, citat de AFP.

Francois Hollande a mai sugerat că este firesc ca fiecare țară să poarte discuții cu președintele american, însă nu trebuie să uite că viitorul lor este mai degrabă în Uniunea Europeană.

“Multe țări ar trebui să ia în calcul faptul că viitorul lor este mai degrabă în Uniunea Europeană decât să îmi imagineze nu știu ce fel de relație bilaterală cu Statele Unite, chiar dacă este firesc ca fiecare să poarte discuții cu președintele american. (…) Cine știe ce vrea cu adevărat președintele Statelor Unite, în special în privința alianței Atlantice”, a mai subliniat Hollande.

Și cancelarul german Angela Merkel a făcut un apel la europeni să dea dovadă de unitate în fața președintelui american.

“Am spus deja că Europa își are destinul în mâini și cu cât spunem mai clar cum ne vom defini rolul în lume, cu atât mai bine ne vom putea administra relațiile transatlantice ”, a declarat Merkel la sosirea la summitul din Malta.

Liderii celor 28 de țări membre ale Uniunii Europene se reunesc vineri în Malta pentru a arăta solidaritate în fața crizelor care zdruncină blocul comunitar și față de noua politică a Washingtonului.

Citește și...