Noua Zeelandă şi Australia, în 2018. Show-uri impresionante de artificii – VIDEO

Vocea.biz / 31.12.2017
Noua Zeelandă şi Australia, în 2018. Show-uri impresionante de artificii – VIDEO

Printre primii oameni care au sărbătorit noul an s-au numărat cei din Noua Zeelandă şi Australia, unde au avut loc impresionante spectacole de artificii. Noua Zeelandă şi Australia au intrat în noul an, la ora 13.00, respectiv 15.00 ora României.

Noua Zeelandă a intrat în noul an la 11.00 GMT, adică ora 13.00 în România. Trecerea în 2018 a fost sărbătorită cu aprinderea unor artificii care au cântărit o jumătate de tonă, din Sky Tower, aflat în oraşul Auckland. Pregătirile pentru spectacol au început în urmă cu şase luni, pentru a garanta coordonarea a 3.000 de focuri de artificii, potrivit News.ro.

Sydney a intrat în anul 2018 cu un spectacol impresionant de artificii la Port Jackson, unde au fost aşteptaţi aproximativ un milion de oameni.

https://www.youtube.com/watch?v=4At8qRS5x30

Celebrarea Anului Nou a început la ora 10.00 GMT, în ţările insulare Samoa, părţi din Kiribati şi Tonga.

În Samoa, prima ţară care a trecut în noul an, locuitorii şi turiştii pot ajunge cu avionul în Samoa Americană, după un zbor cu durata de o oră, astfel încât să sărbătorească Revelionul de două ori. Datorită fusului orar, care a fost schimbat în Samoa în 2011, în Samoa Americană Anul Nou este sărbătorit cu 12 ore mai târziu.

De obicei, în Samoa ajung numeroşi turişti din întreaga lume, astfel încât să se numere printre primele persoane care sărbătoresc intrarea în noul an. Pe această insulă, locuitorii şi turiştii obişnuiesc să sărbătorească Revelionul cu spectacole de artificii, dansuri, dar şi numere de jonglerie tradiţionale.

Ultimele locuri de pe Pământ care vor trece în Noul An vor fi insulele americane Baker şi Howland, deşi acestea nu sunt locuite. Ultima insulă locuită care va trece în anul 2018 va fi Samoa Americană, pe 1 ianuarie, la 13.00, ora României.

Citește și...