Un atac sinicigaş cu bombă, soldat cu moartea a șase persoane, a avut loc lângă sediul Agenţiei afgane de Informaţii din Kabul, anunţă oficialii, citaţi de BBC și preluat de News.ro. Atacul a fost revendicat de organizaţia Stat Islamic.
Alte trei persoane au fost rănite, atacatorul detonându-se în timp ce angajaţi agenţiei se îndreptau către serviciu.
Printre victime se numără şi nişte femei care treceau cu maşina pe lângă locul atacului.
Conforn Reuters, Statul Islamic a revendicat atacul prin agenţia de sa de presă, Amaq.
Numărul atacurilor de acest fel a crescut în ultimele luni. În octombrie, cel puţin 39 de persoane au fost ucise într-un atac la o moschee şiită, iar în mai o bombă puternică a produs moartea a peste 150 de persoane în cartierul diplomatic, cunoscut sub denumirea de Zona Verde.