Papa Francisc a avut un mesaj dur pentru cardinali, episcopi și preoți, înainte de Crăciun. Suveranul Pontif a vorbit despre clicile din biserică, pe care le-a comparat cu un adevărat “cancer”.
Papa Francisc a avut un discurs dur în fața angajaților de la Vatican, chiar înainte de Crăciun. Potrivit the Guardian, Suveranul Pontif a denunțat clicile din biserică, pe care le-a comparat cu un adevărat “cancer” și a mai spus și că birocrații s-au lăsat corupți de vanitate și ambiție.
“A încerca să reformezi Roma este ca și cum ai curăța Sfinxul din Egipt cu o periuță de dinți,” a spus Papa Francisc. “Este nevoie de răbdare, dedicare și delicatețe.”
Suveranul a recunoscut că sunt oameni competenți, loiali și chiar aproape sfinți, care lucrează pentru Sfântul Scaun, dar alții care ar trebui să ajute la reformarea Vaticanului nu se ridică la nivelul așteptărilor. Iar când aceste persoane au fost, într-un mod “delicat”, îndepărtate, spune Papa, “în mod fals s-au declarat martiri ai sistemului”, victime ale unui “papă neinformat”, în loc să își recunoască greșelile.
Din momentul în care a fost ales, Papa Francisc a dorit să reformeze sistemul de la Vatican prin apropierea ierarhiei de credincioși. A încercat să schimbe și sistemul financiar și să navigheze destinele Bisericii Catolice după ce a moștenit mai multe scandaluri de la predecesorul său. În schimb, eforturile suveranului s-au lovit de rezistență din partea angajaților de la Vatican.
Papa a vorbit și despre “trădători ai încrederii”, persoanele care au fost însărcinate cu reformarea Vaticanului și s-au lăsat “corupte de ambiții și vanitate.”
Nu este pentru prima dată când suveranul pontif își critică angajații. În 2014, Papa Francisc le-a spus cardinalilor și episcopilor că cei din Curia Vaticanului suferă de “terorismul bârfelor”, “demență spirituală” și ipocrizie.