Avertizare de la Casa Albă: Nu putem tolera o Coree de Nord înarmată nuclear

Vocea.biz / 20.12.2017
Avertizare de la Casa Albă: Nu putem tolera o Coree de Nord înarmată nuclear

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, H.R. McMaster, a afirmat în cadrul unui interviu că Statele Unite nu doresc să îşi asume riscul de a coexista cu o Coreea de Nord armată nuclear, scrie CNN.

“Nu putem tolera acest risc”, a declarat H.R. McMaster, potrivit News.ro.

„Dacă cei din Coreea de Nord au o armă nucleară, pe cine o să opreşti din a deţine o astfel de armă? Uitaţi-vă la regim şi la ostilitatea sa faţă de întreaga lume”, argumentat el.

Întrebat dacă neînţelegerile dintre secretarul de Stat Rex Tillerson şi Donald Trump i-au slăbit poziţia atunci când activează în plan internaţional, McMaster a spus că nu.

“Preşedintele a spus foarte clar că, de exemplu, despre Coreea de Nord nu este momentul potrivit pentru a vorbi. Se referă la faptul că nu pot avea loc negocieri în aceste condiţii. … Problema este că programele lor au avansat atât de mult acum încât nu avem timp să stăm la discuţii din nou, pentru a nu repeta greşelile din trecut”, a declarat McMaster.

Tillerson a spus în cadrul unei conferinţe de presă comună cu ministrul de externe canadian Chrystia Freeland în Ottawa că administraţia Trump „nu a respins discuţii diplomatice” cu Coreea de Nord, dar este de acord cu faptul că Phenianul nu este deschis către un dialog.

„Ceea ce a observat Casa Albă este că Phenianul nu a arătat o dorinţă de a deschide un dialog”, a declarat Tillerson.

Freeland a anunţat oficial că Statele Unite şi Canada vor găzdui împreună pe 16 ianuarie o întâlnire a miniştrilor de externe din întreaga lume în Vancouver pentru a discuta situaţia Coreei de Nord. Întâlnirea va avea ca subiect principal găsirea de modalităţi pentru a mări presiunea diplomatică asupra Phenianului.

“Ceea ce trebuie să ştie Coreea de Nord este că această presiune diplomatică nu va înceta”, a spus Tillerson. “Nu vom da înapoi. Lucrurile se vor intensifica până când vor fi de acord să renunţe la armele nucleare”, a adăugat el.

Citește și...