Un tren de mare viteză a deraiat în SUA. Cel puţin trei oameni au murit, o sută au fost răniţi – VIDEO

Vocea.biz / 18.12.2017
Un tren de mare viteză a deraiat în SUA. Cel puţin trei oameni au murit, o sută au fost răniţi – VIDEO

Luni dimineaţă, un tren de mare viteză, aparţinând companiei Amtrak, a deraiat, în statul american Washington, autorităţile anunţând că mai multe persoane şi-au pierdut viaţa, iar zeci de oameni au fost transportaţi la spital, informează CNN, citat de News.ro.

UPDATE 1: Trei persoane au murit, iar alte aproximativ 100 au fost rănite luni în spectaculosul accident de tren de pasageri care a căzut pe o porţiune de autostradă în nord-vestul Statelor Unite, relatează AFP.

Trenul 501, care asigura o legătură între Seattle şi Portland, a deraiat către ora locală 7.40 (17.40, ora României), chiar înainte să treacă pe un pod feroviar, deasupra autostrăzii, la nord de Olympia, capitala statului Washington.

Trenul de pasageri care a deraiat luni în statul Washington, în nord-vestul Statelor Unite, rula cu 128 de kilometri pe oră (80 de mile pe oră) într-o zonă în care exista o limită de 48 de kilometri pe oră (30 mile pe oră), au anunţat marţi anchetatorii din cadrul autorităţii federale a transporturilor, relatează AFP.

”Este prea devreme să spunem” de ce trenul rula cu această viteză, a declarat pentru presă Bella Dinh-Zarr, de la Biroul Naţional pentru Securitatea Transporturilor (NTSB).

Această informaţie provine de la un înregistrator de date al locomotivei trenului, a precizat ea.



Accidentul s-a petrecut la primele ore ale dimineţii de luni, când un tren de mare viteză a deraiat, iar câteva vagoane au căzut peste mai multe maşini şi camioane care circulau pe autostrada I-5, în Washington.

Trenul, în care se aflau 83 de persoane, dintre care 78 de pasageri, circula între Seattle şi Portland. Incidentul s-a petrecut la sud de Tacoma, în districtul Pierce, Washington.

Autorităţile anunţă că se înregistrează numeroase victime atât în rândul pasagerilor trenului, cât şi în rândul celor care călătoreau cu maşinile  lovite de trenul care a deraiat.

Zeci de persoane au fost transportate la spitalele din zonă.

“Sunt trei sau patru maşini răsturnate, după cum puteţi vedea. Suntem pregătiţi pentru a găsi supravieţuitori şi pentru a-i transporta la spital“, a declarat Ed Troyer, purtătorul de cuvânt al biroului Şerifului din Districtul Pierce.

Citește și...