Bashar Al-Assad acuză Franța de ”susţinerea terorismului”

Vocea.biz / 18.12.2017
Bashar Al-Assad acuză Franța de ”susţinerea terorismului”

Preşedintele Siriei Bashar al-Assad a atacat luni în mod violent Franţa, pe care a acuzat-o de ”susţinerea terorismului” şi a apreciat că Hexagonul ”nu are dreptul să vorbească despre pace” în Siria, relatează AFP, citat de News.ro.

Critica sa virulentă intervine la câteva zile după ce Parisul a acuzat regimul de la Damasc că a ”obstrucţionat” ultimele negocieri de la Geneva, care au eşuat.

”Franţa a fost purtătoarea stindardului susţinerii terorismului în Siria încă din primele zile” ale conflictului, a apreciat al-Assad, referindu-se la susţinerea oferită de Paris rebelilor care luptă împotriva regimului său din 2011.

”Ea nu se află în poziţia de a face o evaluare a unei conferinţe de pace”, le-a declarat el unor jurnalişti, după ce a primit la Damasc o delegaţie alcătuită din reprezentanţi şi oameni de afaceri ruşi.

”Cel care susţine terorismul nu are dreptul să vorbească despre pace şi nu are nici măcar dreptul să se amestece în afacerile siriene”, a spus el.

Ultimul ciclu de negocieri organizat sub egida ONU între regim şi opoziţie s-a încheiat joi, la Geneva, fără vreun progres.

Quai d’Orsay a anunţat vineri ”strategia de obstrucţionare iresponsabilă” a regimului, apreciind că acesta a ”refuzat să se angajeze” în negocieri.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat că este necesar ”să se stea de vorbă” cu al-Assad, estimând că liderul sirian va trebui ”să răspundă pentru crimele sale”.

Până în prezent, toate tentativele de găsire a unei ieşiri din conflictul sirian s-au dovedit nefructuoase, principalul punct de blocaj fiind soarta preşedintelui al-Assad.

Delegaţia regimului refuză să discute în mod direct cu reprezentanţii opoziţiei siriene. Ea acceptă să discute cu ei doar prin intermediul ONU.

Procesului de la Geneva, Damascul îi preferă negocierile prevăzute anul viitor la Soci, organizate de Rusia, principalul aliat al regimului.

”La Geneva, persoanele cu care negociem nu sunt reprezentative nici măcar pentru ele însele”, a declarat Bashar al-Assad.

Declanşat în 2011 prin reprimarea unor manifestaţii paşnice de către regim, Războiul din Siria a devenit tot mai complex în timp, odată cu implicarea unor ţări străine şi grupări jihadiste, pe un teritoriu tot mai fragmentat.

Războiul s-a soldat cu peste 340.000 de morţi şi milioane de strămitaţi şi refugiaţi.

Citește și...