Fostul ministru rus al Economiei, condamnat la 8 ani de detenţie în regim sever

Vocea.biz / 15.12.2017
Fostul ministru rus al Economiei, condamnat la 8 ani de detenţie în regim sever

Fostul ministru rus al Economiei Aleksei Uliukaiev a fost condamnat la opt ani de detenţie în regim sever pentru fapte de corupţie, la finalul unui proces pe care l-a denunţat drept o lovitură regizată de către un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, relatează AFP.

Uliukaiev – oficialul rus de cel mai înalt rang condamnat pentru corupţie în 18 ani de când se aglă Vladimir Putin la putere – a fost condamnat, de asemenea, la plata unei amenzi în valoare de 130 de milioane de ruble (aproximativ 1,9 milioane de euro), titrează News.ro.

Fostul ministru, care şi-a anunţat intenţia de a face apel, a fost găsit vinovat ”că a primit mită în timp ce exercita o funcţie oficială”, a declarat judecătoarea Larisa Semionova, care a prezentat verdictului.

Parchetul a cerut zece ani de detenţie în regim sever şi o amendă în valoare de 500 de milioane de ruble (aproximativ şapte milioane de euro).

Ministru al Economiei din 2013 în 2016, Uliukaiev, în vârstă de 61 de ani, este acuzat de faptul că a încercat să extorcheze o mită în valoare de două milioane de dolari de la Igor Secin, puternicul şef al gigantului petrolier Rosneft şi un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, în schimbul unei autoizaţii în vederea vânzării către Rosneft a părţii pe care o deţine statul în producătorul petrolier Başneft.

Uliukaiev, care a primit cu o mină impasibilă anunţul tribunalului, a declarat că această condamnare a sa este ”injustă”.

Înainte de anunţarea sentinţei, el a declarat că speră la o decizie ”justă a tribunalului”, după ce a denunţat în mai multe rânduri un proces cu acuzaţii ”absurde” şi care ţin de o ”provocare monstruiasă şi crudă”.

El a mai apreciat, într-o audiere anterioară, că o condamnare la o pedeapsă îndelungată în regim sever ar echivala cu o ”condamnare la moarte”.

Citește și...