Cel puţin cinci copii au fost ucişi, iar alte 15 persoane au fost rănite în coliziunea de joi, la Millas (Pyrénées-Orientales), între un tren regional expres (TER) şi un atocar, a cărui cauză poate fi o defecţiune tehnică sau o eroare umană, scrie AFP.
Emoţia provocată de dramă este imensă cu doar câteva zile înainte de Crăciun, titrează News.ro.
”Suntem şocaţi cu toţii, treceau zilnic pe aici, sunt copii cu care ne întâlnim zilnic”, declară foarte emoţionată Maria Baptiste, o gospodină.
Toţi copiii, cu vârste între 11 şi 17 ani, veneau din satul Saint-Féliu-d’Avall, la câţiva kilometri de locul catastrofei.
Preşedintele Emmanuel Macron a exprimat ”solidaritatea naţiunii” cu victimele acestei catastrofe, una dintre cele mai sângeroase care implică transportul de copii din 1982 încoace.
Autocarul spart – a cărui caroserie a fost ruptă în două de violenţa şocului – zăcea vineri, în continuare, pe calea ferată.
La o zi după tragedie, o întrebare esenţială – plină de consecinţe judiciare – nu a primit încă un răspuns: barierele de la trecerea la nivel cu calea ferată erau ridicate, lăsând-o pe şoferiţa autobuzului să intre pe calea ferată sau erau coborâte?
Conductorul TER a fost audiat, la fel ca alte persoane.
Şoferiţa, în vârstă de 48 de ani şi angajată a companiei de autocare Faur, a fost grav rănită în accidentul de la trecerea la nivel nr. 25.
În spate, un al doilea autobuz se pregătea să-l urmeze pe primul.
Nimic, pentru moment, nu s-a aflat de la audieri. Procurorul Marsiliei Xavier Tarabeux s-a sesizat în legătură cu ancheta prin polul specializat în accidente colective.
SNCF a anunţat joi că ”potrivit unor martori, trecerea la nivel a funcţionat normal, însă este necesar, evident, ca acest lucru să fie confirmat de anchetă”. De atunci, compania nu a mai comunicat în mod oficial.
Este vorba despre o trecere la nivel cu calea ferată ”clasică”, dotată cu o semnalizare automată şi două bariere, care ”nu era considerată deosebit de periculoasă”, potrivit companiei. ”Era o vizibilitate bună”, a confirmat Carole Delga, preşedinta regiunii Occitanie.
Tatăl unui elev, Samuel Conegero, a declarat însă, bazându-se pe o fotografie făcută de fiul său, că ”bariera era complet ridicată şi că nu era vreo barieră ruptă”. ”Era o barieră ridicată”, a declarat şi Robert Taillant, primarul din Saint-Féliu d’Avall.
În faţa acestor informaţii şi mărturii contradictorii, anchetatorii rămân foarte prudenţi. ”Se fondează pe zvonuri şi pe «se spune»”, a declarat pentru AFP procurorul din Perpignan Jean-Jacques Fagni.
”Nu voi putea să răspund serios decât după ce se va efectua un examen tehnic serios”, ale cărui rezultate nu sunt aşteptate vineri, a insistat el, după care a trimis la procurorul Marsiliei.
”Vom studia, evident, toate disfuncţionalităţile, de toate felurile, iar asta va lua timp. Implementăm mijloace locale, regionale şi naţionale importante”, a declarat pentru AFP colonelul Jean Valéry Letterman, comandantul adjunct regioanl al jandarmeriei, însărcinat cu fosta Languedoc Roussillon.
În afară de ancheta judiciară, o anchetă administrativă a SNCF a fost de asemenea lansată de către Birorul de Anchetă a Accidentelor (BEA), însărcinat cu drame aeriene şi feroviare.
”Toată lumea a fost marcată, iar traumatismul va dura”, a subliniat premierul Edouard Philippe după ce s-a întors de la Millas.
”Este indispensabil să se facă lumină”, a declarat Benjamin Griveaux, un purtător de cuvânt al Guvernului, pentru ca ”pe viitor, la cele 15.000 de pasaje la nivel din Franţa, să nu se mai repete acest tip de eveniment tragic”.
În mica comună rurală Millas, aflată în şoc, colegiul şi-a deschis porţile vineri dimineaţa.
”Este prea dur”, a declarat pentru AFP Sabrina Mesas, o mamă, reţinându-şi lacrimile. ”Este important ca ei să fie împreună, să poată să vorbească, să comunice despre ceea ce s-a întâmplat”.
Elevii erau primiţi de o celulă medico-psihologică de aproximativ 60 de persoane, alcătuiră din psihologi, infirmieri sau asistenţi sociali.
Ministrul Educaţiei Naţionale Jean-Michel Blanquer a venit să exprime ”susţinerea întregii Franţe” – ”este foarte important să ne regrupăm, ca aceşti copii să poată să vorbească”, dar şi ”să poată să-şi trăiască vieţile lor de copii”.