O delegaţie militară rusă se află în Coreea de Nord, tensiunile sunt la un nivel fără precedent

Vocea.biz / 13.12.2017
O delegaţie militară rusă se află în Coreea de Nord, tensiunile sunt la un nivel fără precedent

O delegaţie a Ministerului rus al Apărării a sosit la Phenian, a anunţat miercuri Ambasada nord-coreeană la Moscova, citată de agenţia Interfax, relatează AFP conform News.ro.

Niciun alt detaliu despre aceeastă vizită nu a fost oferit imediat.

Rusia s-a declarat din nou dispusă, săptămâna trecută, să-şi folosească influenţa asupra Coreei de Nord.

Secretarul de Stat american Rex Tillerson a prpus marţi deschiderea unor negocieri directe între Statele Unite şi Coreea de Nord ”fără condiţii prealabile”.

Aceste declaraţii marchează o schimbare de ton din partea Washingtonului, care cerea până acum ca Phenianul să accepte mai întâi ca finalitatea unor eventuale negocieri să fie să renunţe la arsenalul său nuclear.

Rex Tillerson pare să aibă însă o influenţă slabă în diplomaţia americană şi nu împărtăşeşte mereu aceleaşi poziţii cu preşedintele Donald Trump.

Tensiunile dintre Statele Unite şi Coreea de Nord au continuat să crească anul acesta, din cauza multiplicării tirurilor de rachete şi de teste nucleare.

Phenianul reproşează Statelor Unite manevrele lor comune cu Coreea de Sud, pe care regimul lui Kim Jong-il le percepe ca pe o ameninţare.

Citește și...