Partidul lui Marine Le Pen, inclupat în dosarul angajărilor fictive

Vocea.biz / 12.12.2017
Partidul lui Marine Le Pen, inclupat în dosarul angajărilor fictive

Partidul Frontul Naţional (FN, extremă dreapta) a fost inculpat pe 30 noiembrie de complicitate şi tăinuire în cadrul anchetei cu privire la presupuse angajări fictive a unor asistenţo de către eurodeputaţi FN, a declarat marţi trezorierul formaţiunii, Wallerand de Saint-Just, pentru AFP.

”Este urmarea logică a procedurii”, a declarat pentru AFP reprezentantul FN, confirmând astfel o informaţie dezvăluită de cotidianul Le Monde, potrivit News.ro.

În total 17 eurodeputaţi sau eurodeputate FN – inclusiv preşedinta formaţiunii Marine Le Pen şi tatăl ei Jean-Marie Le Pen – sunt vizaţi de anchetă, deschisă în 2015, cu privire la cel puţin 40 de asistenţi.

Marine Le Pen a fost inculpată pe 30 iunie de abuz de încredere şi complicitate la abuz de încredere.

Ancheta vizează salarii plătite din fonduri europene unor asistenţi ai unor aleşi FN în Parlamentul European (PE) care ar fi primit alte sarcini.

Sediul partidului de la Nanterre a fost percheziţionat în februarie 2016 şi în februarie 2017, în cadrul dosarului.

Scandalul a izbucnit în timpul campaniei prezidenţiale, după ce Marine Le Pen a refuzat să se prezinte la o convocare a judecătorilor, pe 10 martie, şi a denunţat o ”operaţiune politică”.

”Noi nu avem nici cea mai mică demonstraţie că Frontul Naţional a tăinuit sau organizat ceva”, a declarat marţi de Saint Just.

Citește și...