Premierul Marii Britanii și președintele Comisiei Europene au anunțat că s-a ajuns la un compromis în ceea ce privește ieșirea Angliei din Uniunea Europeană. Cei doi lideri au reușit să găsească o cale din mijloc pentru drepturile cetățenilor UE din Marea Britanie dar și o rezoluție cu privire la granița cu Irlanda.
Anunțul asupra unui acord între premierul Marii Britanii Theresa May și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a fost făcut vineri dimineață. Potrivit liderilor, Marea Britanie va avea de plătit între 45 și 55 de miliarde de euro pentru ieșirea din Uniunea Europeană și se obligă să protejeze drepturile celor peste trei milioane de europeni care trăiesc în Marea Britanie.
Premierul May a dat asigurări că cetățenii UE vor avea în continuare aceleași drepturi după ieșirea din Marea Britanie. Este vorba despre rezidenți dar și despre garantarea drepturilor pentru familiile acestora.
Practic, înțelegerea vorbește despre clauza națiunii celei mai favorizate atunci când vorbește de cetățenii UE din Marea Britanie și cetățenii britanici din țări membre ale UE.
Premierul Theresa May a anunțat și faptul că nu vor fi reintroduse controalele vamale la granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord. May a vorbit și despre faptul că cetățenii britanici vor avea drepturi speciale în Uniunea Europeană dar și că se oferă un mandat limitat în timp pentru jurisdicția Curții Europene de Justiției.
Președintele Juncker a precizat că progresul înregistrat vineri dă posibilitatea de face încă un pas în negocierile pentru Brexit. Următorul capitol ține de negocierea contractelor comerciale.