Donald Trump a recunoscut Ierusalemul drept capitala Israelului

Vocea.biz / 06.12.2017
Donald Trump a recunoscut Ierusalemul drept capitala Israelului

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat, miercuri seara, că recunoaşte oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului, transmite Mediafax.

Donald Trump a argumentat că în ultimele decenii preşedinţii Statelor Unite au evitat, din diverse raţiuni, să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului.

“Fiecare preşedinte american a refuzat să mute Ambasada SUA la Ierusalim şi să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului, considerând că amânările vor contribui la avansarea procesului de pace. Însă, după 20 de ani, constat că nu ne apropiem de obţinerea păcii” între Israel şi palestinieni, a afirmat Donald Trump.

“Am decis că a venit momentul să recunosc Ierusalimul ca fiind capitala Israelului”, a declarat preşedintele Statelor Unite, argumentând că hotărârea sa marchează “o nouă abordare” în efortul de soluţionare a conflictului israelo-palestinian. “Alţi preşedinţi americani au făcut această promisiune în campanie, dar nu au onorat-o. Astăzi, eu onorez promisiunea”, a subliniat Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă a activat un document executiv din anul 1995 prin care Statele Unite asumau angajamentul de a muta Ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Donald Trump a ordonat Departamentului de Stat să iniţieze pregătirile pentru mutarea Ambasadei SUA la Ierusalim.

“Consider că aceste decizii sunt în sensul celor mai bune interese ale Statelor Unite ale Americii şi în sensul continuării eforturilor de pace între Israel şi palestinieni. (…) Oraşul Ierusalim este una dintre cele mai sensibile probleme. Reafirm angajamentul Administraţiei mele pentru procesul de pace. Vom obţine pacea, pacea nu este niciodată imposibil de obţinut”, a subliniat Donald Trump, îndemnând liderii din Orientul Mijlociu să iniţieze eforturi active pentru pace.

Reuven Rivlin îl felicită pe Donald Trump pentru decizia privind Ierusalimul

Preşedintele israelian, Reuven Rivlin, l-a felicitat pe omologul său american, Donald Trump, pentru decizia de a recunoaşte oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului, informează site-ul Ynetnews.com.

“Îl felicit pe preşedintele Donald Trump datorită anunţului de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului şi pentru măsura de mutare a Ambasadei americane la Ierusalim. Nu există un cadou mai potrivit şi mai frumos, în contextul în care marcăm 70 de ani de la proclamarea independenţei statului Israel”, a declarat Reuven Rivlin.

“Recunoaşterea oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului şi mutarea ambasadelor în acest oraş reprezintă un moment esenţial în recunoaşterea dreptului poporului evreu la teritoriul nostru, este un moment important pe calea păcii, pace pentru toţi locuitorii Ierusalimului şi pentru întreaga regiune”, a adăugat preşedintele Israelului.

“Oraşul Ierusalim nu este şi nu va fi niciodată un obstacol în calea păcii pentru cei care vor pace”, a subliniat Reuven Rivlin.

Benjamin Netanyahu salută decizia “istorică” a lui Donald Trump

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a salutat, miercuri seară, decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, catalogând-o drept “un moment istoric crucial”.

“Este vorba de un moment istoric crucial”, a declarat Benjamin Netanyahu, potrivit site-ului Ynetnews.com.

Benjamin Netanyahu a subliniat că orice eventual acord de pace cu palestinienii trebuie să includă statutul oraşului Ierusalim de capitală a Israelului, îndemnând alte ţări să urmeze exemplul Statelor Unite şi să mute ambasadele în Ierusalim.

Citește și...