Împăratul Japoniei Akihito va abdica

Împăratul Japoniei Akihito se va retrage pe 30 aprilie 2016, a declarat vineri premierul Shinzo Abe, anunţând astfel data primei abdicări imperiale în această ţară în mai bine de două secole, relatează AFP.

Abe s-a declarat ”profund emoţionat” de această decizie, luată la finalul unei reuniuni speciale a Consiliului Imperial, organizată în vederea alegerii datei abdicării.

”Guvernul va depune toate eforturile pentru ca poporul japonez să poată să marcheze abdicarea împăratului şi succesiunea sa de către prinţul moştenitor”, a adăugat premierul, potrivit News.ro.
Fiul mai mare al împăratului, prinţul Naruhito, în prezent în vârstă de 57 de ani, urmează să acceadă la tronul Crizantemei în ziua următoare.

Foarte popularul împărat Akihito, în vârstă de 83 de ani, a şocat ţara anul trecut, când şi-a exprimat dorinţa de a se retrage, după o domnie de aproape trei decenii, invocându-şi vârsta înaintată şi probleme de sănătate.

Shinzo Abe, bate un record de longevitate ca premier

Cutremur cu magnitudine 6,7 în Insula Hokkaido – două persoane au murit

Acest anunţ-surpriză a ridicat probleme, deoarece niciun text de lege din Japonia nu prevede retragerea la pensie a unui împărat, o funcţie menită să dureze pe viaţă. Dezbaterea pe tema succesiunii strict masculine la tronul jaonez a fost, de asemenea, relansată.

Parlamentul japonez a adoptat în iunie o lege care-l autorizează pe Akihito să abdice din cauza vârstei, în decurs de trei ani, începând de la data promulgării textului.

Născut pe 23 decembrie 1993, el este primul împărat care a fost întronat în baza Constituţiei din 1947, dictată de Statele Unite după înfrângerea Japoniei în al Doilea Război Mondial.

Constituţia din 1947 precizează că el este ”simbolul statului şi unităţii poporului, a cărui poziţie decurge din voinţa populară, deţinătoare a puterii suverane”.

Împăraţii joacă un rol foarte important în cultul japonez shinto, prin diverse rituri anuale şi rugăciuni pentru prosperitatea ţării.

Acest octogenar fragil, cu vocea blândă, moştenitorul celei mai vechi familii domnitoare din lume – ale cărei rădăcini coboară la peste 2.600 de ani potrivit mitologiei, până în secolul a VII-lea î.e.n potrivit istoricilor – a depus eforturi să se apropie de cetăţenii japonezi, în rândul majorităţii cărora se bucură de un imens respect.

Pe 16 martie 2011, la cinci zile după seismul şi tsunamiul care au devastat nord-estul ţării, soldat cu peste 18.500 de morţi şi dispăruţi şi sute de mii de sinistraţi, Akihito s-a adresat în mod direct japonezilor, la televizor – o premieră.

El s-a dus ulterior la faţa locului, iar toţi japonezii au în minte imagini – de negândit în timpul precedenţilor suverani – cu împăratul Akihito şi împărăteasa Michiko în genunchi în faţa sinistraţilor din refugii şi discutând cu ei, cu empatie.

Cel de-al 125-lea împărat al Japoniei a modernizat puţin câte puţin funcţia, transmiţând un mesaj de pace, respingând naţionalismul celui de-al Doilea Război Mondial şi ducându-se la locul atrocităţilor armatei japoneze, din China şi Filipine şi până în Insulele Saipan şi Palaos, însoţit de împărăteasă.

Discret şi obligat de altfel de Constituţie, Akihito a ştiut să împingă limitele pe când era prinţ moştenitor, apoi împărat.

El a cunoscut-o pe Michiko, o femeie de rând, pe un teren de tenis, iar căsătoria lor în 1959 a făcut senzaţie în întreaga ţară.

El şi-a lăsat opiniile să fie întrezărite în mod subtil.

În august 2015 el şi-a exprimat ”remuşcarea profundă” faţă de al Doilea Război Mondial, la 70 de ani de la capitularea Japoniei.

Lipsa tinerilor moştenitori masculini a prefigurat schimbări ale regulilor de succesiune, inclusiv autorizarea accesului femeilor la tron, o idee detestată de către tradiţionalişti.

Unii şi-au exprimat dorinţa ca femeile care se căsătoresc cu bărbaţi de rând să nu-şi mai piardă titlul, aşa cum se întâmplă în prezent, şi să nu mai fie excluse din familia imperială, astfel încât eventuali fii să poată să intre în ordinea succesiunii.

Alţii îndeamnă la o lărgire a familiei imperiale, în care să fie incluşi membri excluşi după război, însă această opţiune este considerată nerealistă de către experţi.