Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, avertizează asupra eventualelor noi sancțiuni impuse de SUA Coreei de Nord

Vocea.biz / 31.08.2017
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, avertizează asupra eventualelor noi sancțiuni impuse de SUA Coreei de Nord

Secretarul de stat american, Rex Tillerson, a fost avertizat de ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, că eventualele noi sancțiuni împotriva Coreei de Nord ar fi ”periculoase”, relatează site-ul agenției The Associated Pres, citat de Mediafax.

Lavrov şi Tillerson au avut o convorbire telefonică miercuri seară, la câteva ore după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat pe contul de Twitter că “discuţiile nu reprezintă răspunsul” pentru situaţia din Coreea de Nord.

Ministerul rus de Externe a precizat că atât Lavrov, cât şi Tillerson, au condamnat Coreea de Nord pentru lansarea unei rachete balistice către Japonia în cursul zilei de marţi şi au făcut apel la dialog.

Serghei Lavrov i-a transmis lui Rex Tillerson că Rusia îndeamnă toate părţile să evite o soluţie militară la această criză şi a adăugat că Moscova vede eventuale noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord ca fiind “contraproductive şi periculoase”.

Marţi, Coreea de Nord a a lansat o rachetă balistică deasupra teritoriului Japoniei. Racheta a zburat deasupra insulei japoneze Hokkaido şi s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, acesta fiind primul proiectil nord-coreean ce a zburat deasupra Japoniei după 1998.

Kim Jong Un, liderul de la Phenian, ar fi ordonat lansarea rachetei în cadrul unei misiuni de antrenament care a avut drept rol să contracareze exerciţiile militare SUA-Coreea de Sud, a anunţat agenţia nord-coreeană de ştiri KCNA. Coreea de Nord a testat 13 rachete balistice doar în acest an.

Sursa foto: Captură video YouTube

Citește și...