Donald Trump Jr va fi audiat în Comisia Juridică a Senatului SUA

Vocea.biz / 30.08.2017
Donald Trump Jr  va fi audiat în Comisia Juridică a Senatului SUA

Donald Trump Jr, fiul președintelui american a acceptat să fie audiat în Comisia Juridică a Senatului SUA, în cazul anchetei privind intervenția Rusiei în campania electorală de anul trectut din America, potrivit site-ului CN, citat de Mediafax.

Fiul preşedintelui a fost iniţial invitat să depună mărturie în cadrul unei şedinţe publice a comisiei, în luna iulie. După mai multe săptămâni de discuţii, Trump jr. a fost de acord să se prezinte la o audiere privată. a potrivit lui Taylor Foy, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Comisiei Juridice, Chuck Grassley.

Oficialul nu a precizat data exactă a audierii, însă Grassley a declarat anterior pentru CNN că se aşteaptă ca fiul preşedintelui să se prezinte în faţa comisiei în luna septembrie.

Alan Futerfas, avocatul lui Trump jr., a refuzat să comenteze subiectul.

 Pe data de 11 iulie, Donald Trump jr., fiul cel mare al preşedintelui SUA Donald Trump, a publicat email-uri prin care confirmă că a discutat, în campania electorală pentru prezidenţiale, cu un avocat rus care susţinea că deţine informaţii compromiţătoare despre candidatul democrat Hillary Clinton.

Întrevederea dintre Donald Trump Jr. şi Natalia Veselniţkaia a avut loc la 9 iunie 2016, în Turnul Trump din New York. Trump Jr. susţine că i-a chemat la întâlnire şi pe Jared Kushner, soţul surorii sale Ivanka Trump, şi pe Paul Manafort, care era atunci şeful campaniei prezidenţiale.

Autorităţile americane au lansat o investigaţie pentru a afla rolul pe care l-a avut Kremlinul şi activistul de lobby Rinat Akhmetshin, suspectat că ar fi agent secret rus, la întrevederea cu Donald Trump jr. şi alţi membri ai fostei echipe de campanie a preşedintelui Donald Trump, inclusiv Paul Manafort.

Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi.

Sursa foto: Facebook.com/Donald Trump Jr.

Citește și...