Manifestaţie de amploare, la Barcelona, pentru ”respingerea terorismului”. Felipe al VI-lea, primul suveran spaniol care participă la un marş de la restaurarea monarhiei

Vocea.biz / 27.08.2017
Manifestaţie de amploare, la Barcelona, pentru ”respingerea terorismului”. Felipe al VI-lea, primul suveran spaniol care participă la un marş de la restaurarea monarhiei

O mare manifestaţie de ”respingere a terorismului” avea loc sâmbătă seara la Barcelona, la care participă regele Spaniei, un răspuns faţă de atentatele care s-au soldat cu 15 morţi şi cel puţin 120 de răniţi în Catalonia, relatează AFP, citat de News.ro.

”Să umplem străzile cu pace şi libertate”, şi-a exprimat dorinţa primarul celui de-al doilea cel mai important oraş din Spania, după dublul atentat de la Barcelona şi în staţiunea balneară Cambrils, comis pe 17 şi 18 august, revendicat de organizaţia Statul Islamic.

În spatele banderolei din faţă – “No tinc por” (”Nu mie-frică”, în catalană), primul rând era rezervat ”reprezentanţilor colectivelor care, din primul minut, s-au ocupat de victime”, potrivit dorinţei primăriei, şi anume poliţişti, pompieri în uniformă, medici în halat alb, şoferi de taxi, comericanţi şi locuitori din Las Ramblas.

Un fapt excepţional – regele Felipe al VI-lea s-a alăturat manifestanţilor, devenind astfel primul suveran spaniol care participă la o manifestaţie de la restabilirea monarhiei, în 1975.

El se afla la câteva rânduri în spatele banderolei din frunte, la fel ca şeful Guvernului conservator Mariano Rajoy şi foarte multe personalităţi politice, miniştri, preşedinţi de regiuni, şefi ai diverselor partide.

”Cel mai bun răspuns. pacea”, ”Nu islamofobiei”, se putea citi pe unele dintre pancartele purtate în mulţime. Numeroşi manifestanţi purtau steaguri independentiste catalane.

În contextul unor tensiuni puternice între Guvernul spaniol şi regiunea Catalonia, condusă de separatişti, marşul unitar de la Barcelona reprezintă ocazia unui armistiţiu, de o zi.

Preşedintele catalan Carles Puigdemont – hotărât să organizeze un referendum pe tema autodeterminării, pe 1 octombrie, spre marea nemulţumire a Madridului – a participat la marş nu departe de şeful Guvernului Mariano Rajoy.

Adesea acuzat că a turnat gaz pe focul acestu conflict, Rajoy a vorbit totuşi despre ”iubire” faţă de catalani şi Barcelona vineri, cu o zi înainte de manifestaţie.

Rajoy a elogiat poliţia catalană, din cauza faptului că ”celula teroristă a fost complet dezarticulată la 100 de ore după atentat”.

Niciun lider al vreunui guvern străin nu era aşteptat la această defilare a locuitorilor Barcelonei.

Alte manifestaţiii similare au fost anunţate în ţară, la madrid, Valenţa şi Vigo.

Sursa foto: Captură video Youtube

Citește și...