Radev îi cere lui Macron ca Franţa să susţină aderarea Bulgariei la Schengen

Vocea.biz / 25.08.2017
Radev îi cere lui Macron ca Franţa să susţină aderarea Bulgariei la Schengen

Preşedintele bulgar Rumen Radev a declarat vineri, în marja unei vizite a omologului său francez Emmanuel Macron, că o viitoare directivă a UE privind muncitorii detaşaţi ar trebui să asigure un echilibru între membrii vechi şi noi ai blocului comunitar, relatează Reuters. De aseenea, el a spus că se aşteaptă la susţinere în privind aderării la Schengen, potrivit Novinite.

“Această problemă intră în competenţele Guvernului bulgar”, a afirmat el, adăugând că ar trebui să existe o cooperare sporită între serviciile sociale şi un control mai strict, scrie Novinite.

El a pledat, de asemenea, pentru o abordare “amplă” a eforturilor UE pentru a depăşi diferendele dintre ţăriile occidentale şi cele estice în legătură cu regulile care se aplică în cazul companiilor din ţări cu salarii mici, care vor să detaşeze muncitori în altă parte.

Macron şi Radev au asistat la o ceremonie oficială organizată de Garda de Onoare a Marinei bulgare, în faţa Palatului Evksinograd, din apropiere de Varna.

La fel ca şi în timpul vizitei de joi, de la Bucureşti, după ceremonie, cei doi şefi de stat au avut discuţii private.

“Bulgaria se opune fraudelor în sistemul de asigurări sociale şi evitării regulilor”, a spus Radev într-o conferinţă de presă comună cu Macron.

Liderul de la Sofia a spus că se aşteaptă ca Franţa să susţină eforturile Bulgariei de aderare la Spaţiul Schengen, la Organizaţia pentru Cooperare Economică şi dezvoltare şi în antecamera Zonei euro.

Vizita la Varna este ultima oprire în miniturneul european al lui Emmanuel Macron, în cursul căreia a venit şi în România.

(News.ro)

sursa foto: 123rf.com

Citește și...