Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov: Noua politică a SUA privind Afganistanul permite contacte necondiționate cu talibanii

Vocea.biz / 25.08.2017
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov: Noua politică a SUA privind Afganistanul permite contacte necondiționate cu talibanii

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat, joi, că noua politică a Statelor Unite privind Aganistanul permite contacte necondiționate cu insurgenții talibani, în timp ce contactele Rusiei cu organizația teroristă respectă regulile ONU, potrivit agenției Sputnik, citată de Mediafax.

“Dacă am înţeles corect noua strategie a Statelor Unite, aceasta permite contacte cu talibanii fără condiţii prealabile pe care trebuie să le îndeplinească. Nu cred că acest lucru este în concordanţă cu interesul nostru comun de a respecta linia convenită şi care a fost aprobată de ONU. Sper, totuşi, că vom putea clarifica această contradicţie în timpul contactelor cu omologii noştri americani la nivel de experţi”, a spus Lavrov.

Şeful diplomaţiei de la Moscova a precizat că “Rusia a urmărit două obiective în comunicarea cu talibanii: soluţionarea problemelor practice care afectează securitatea cetăţenilor noştri şi a instituţiilor noastre din Afganistan şi încurajarea dialogului dintre talibani şi guvern, pe baza criteriilor aprobate de Consiliul de Securitate al ONU”.

Serghei Lavrov apreciază că strategia Washingtonului privind situaţia din Afganistan este greşită, iar folosirea forţei în soluţionarea crizei afgane este “o cale inutilă”.

Luni, preşedintele american Donald Trump a anunţat o nouă strategie pentru Afganistan, prin care SUA va continua să sprijine guvernul afgan şi armata afgană în confruntarea cu insurgenţii talibani, fiind posibilă invitarea forţelor ostile la masa negocierilor.

În conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, talibanii pot să participe la negocieri doar dacă îşi întrerup legăturile cu teroriştii, încetează confruntările armate şi îşi afirmă respectul faţă de Constituţia afgană.

Sursa foto: Captură video YouTube

Citește și...