Autorul atentatului din Barcelona, împușcat de polițiști. Teroristul avea asupra lui o centură explozivă

Vocea.biz / 21.08.2017
Autorul atentatului din Barcelona, împușcat de polițiști. Teroristul avea asupra lui o centură explozivă

Presupusul autor al atentatului comis în Barcelona a fost împuşcat de agenţi ai poliţiei catalane, având asupra sa ceea ce pare a fi o centură explozivă, relatează El Pais, citat de Mediafax.

Poliţia catalană (Mossos d’Esquadra) a anunţat că este un “incident în curs” în zona Sant Sadurní d’Anoia (Subirats), la periferia oraşului Barcelona.

Potrivit El Pais, un bărbat care părea să aibă asupra sa o centură explozivă a fost împuşcat.

Surse citate de publicaţia La Vanguardia au declarat că a fost reţinut Younes Abouyaaquoub, şoferul vehiculului care a lovit pietoni pe Bulevardul La Rambla din Barcelona, un atentat soldat cu 13 morţi şi zeci de răniţi. Teroristul a fugit după atentat cu un autoturism, sustras de la un bărbat pe care l-a înjunghiat mortal.

Citește și...