Organizaţia teroristă Stat Islamic a ameninţat Italia cu atacuri teroriste, după cele din Spania şi Rusia, potrivit unui mesaj publicat pe Telegram, relatează La Repubblica.
“Următorul obiectiv este Italia”, a ameninţat ISIS, citat de centrul de monitorizare a site-urilor jihadiste SITE.
Nu este pentru prima dată când Statul Islamic ameninţă Italia. Începând din aprilie 2016, islamiştii au ameninţat Roma.
“Când va veni marea maree vor fi cucerite Bagdadul, Damascul, Ierusalimul, Ammanul, Constantinopolul, Teheranul şi Roma”, a spus atunci Abu Hassan al-Muhajir.
Pe 28 aprilie, au circulat pe internet mesaje ameninţătoare, cu semnătura ISIS, vizând locuri-simbol italiene, din Roma şi din Milano.
Autorităţile au dat asigurări atunci că nu există “elemente concrete noi de alarmă”, dar că “vigilenţa este întotdeauna maximă”.
(News.ro)
sursa foto: Wikipedia