Guvernul Marii Britanii vrea să evite reintroducerea controalelor la frontiera dintre regiunea britanică Irlanda de Nord cu Republica Irlanda, stat membru al Uniunii Europene, după Brexit, a anunţat Departamentul pentru Ieşirea din UE de la Londra, potrivit site-ului agenţiei de ştiri Dpa, citat de Mediafax.
Informaţia se regăseşte într-un document dat publicităţii miercuri, în care sunt oferte o serie de detalii privind poziţia Londrei în legătură cu o serie de chestiuni cheie privind procedura de Brexit.
De asemenea, Guvernul de la Londra a mai indicat că doreşte să menţină acordul de liberă circulaţie a persoanelor cu Irlanda, care a fost încheiat înaintea aderării celor două state la UE.
Chestiunea frontierei între Republica Irlanda şi regiunea nord-irlandeză este un subiect spinos pentru Dublin, care se teme că ar putea avea de suferit din punct de vedere economic. dar şi de posibilitatea perturbării procesului de pace din Irlanda de Nord.
Documentul privind frontiera irlandeză a fost publicat la doar o zi după ce Marea Britanie şi-a prezentat propunerile referitoare la acordurile vamale cu Uniunea Europeană.
Guvernul britanic a propus Bruxellesului să semneze un acord vamal provizoriu după despărţirea de Blocul comunitar, eveniment programat să se producă în martie 2019. Londra vrea să negocieze propriile acorduri comerciale internaţionale, lucru pe care nu l-ar fi putut face din postura de membru al uniunii vamale a UE.
Marea Britanie a sugerat introducerea unei uniuni vamale temporare, dar ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a declarat că ţara sa nu ar trebui să plătească pentru a obţine acest acord, chiar şi în perioada de tranziţie post-Brexit.
Comisia Europeană a anunţat, marţi, că va “studia cu atenţie” propunerea Marii Britanii privind stabilirea unui acord vamal provizoriu cu Uniunea Europeană, dar că va aborda relaţia economică post-Brexit după ce vor fi înregistrate progrese considerabile în negocieri, potrivit BBC News online.
Sursa foto: Capturî video YouTube