Ambasadorul SUA la ONU: Iranul trebuie tras la răspundere pentru testele cu rachete și susținerea terorismului

Vocea.biz / 16.08.2017
Ambasadorul SUA la ONU: Iranul trebuie tras la răspundere pentru testele cu rachete și susținerea terorismului

Nikki Haley, ambasadorul Statelor Unite la ONU, a declarat, miercuri, că Iranul trebuie să fie tras la răspundere pentru testele cu rachete, susţinerea terorismului, nerespectarea drepturilor omului şi violarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, relatează CNBC şi Reuters, citați de Mediafax.

Declaraţiile lui Nikki Haley vin la doar căteva ore după ce Hassan Rouhani, preşedintele Iranului, a afirmat că Teheranul ar putea lua foarte rapid decizia de a se retrage din acordul nuclear, dacă SUA impun sancţiuni suplimentare.

”Iranul nu are dreptul să se folosească de acordul nuclear pentru a ţine lumea ostatică”, a declarat ambasadorul american la ONU, adăugând că noul pachet de sancţiuni împotriva Iranului nu are legătură cu acordul nuclear.

Haley va merge la Viena săptămâna viitoare pentru a discuta despre programul nuclear iranian cu oficialii ONU pentru supraveghere atomică.

Stephane Dujarric, purtător de cuvât al ONU, a declarat că ”secretarul general al ONU, Antonio Gutteres, consideră acordul nuclear cu Iranul drept una dintre cele mai mari realizări diplomatice în căutarea colectivă a păcii şi securităţii”.

”Trebuie să facem orice pentru a-l păstra”, a adăugat Dujarric.

La sfârşitul lunii iulie, Trezoreria SUA a impus sancţiuni ce vizează şase firme iraniene, pentru rolul lor în dezvoltarea programului balistic iranian. Iar la începutul lunii august, preşedintele american Donald Trump a semnat pachetul legislativ adoptat de Congresul SUA, prin care sunt impuse noi măsuri punitive împotriva Iranului, Rusiei şi Coreei de Nord.

Sursa foto: Captură video YouTube

Citește și...