Sancțiunile impuse Coreei de Nord, suportate de China

Vocea.biz / 08.08.2017
Sancțiunile impuse Coreei de Nord, suportate de China

Wang Yi, ministrul de Externe al Chinei, a declarat, marţi că Beijingul va acoperi costurile pe care Coreea de Nord le va avea de suportat după noile sancţiuni adoptate în Consiliul de Securitate al ONU, motivând că între cele două ţări există relaţii economice puternice, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

Această declaraţie vine la câteva zile după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat noi sancţiuni ce vor produce efecte importante asupra economiei nord-coreene.

Prezent la summitul ASEAN ce se desfăşoară în perioada 6-8 august la Manila, Wang a declarat că Beijingul, alături de comunitatea internaţională, se opune testelor cu rachete efectuate de regimul de la Phenian, însă a precizat că Guvernul chinez va plăti majoritatea costurilor produse de sancţiunile rezoluţiei ONU.

”Datorită legăturilor economice tradiţionale dintre China şi Coreea de Nord, vom plăti cea mai mare parte a pierderilor nord-coreene cauzate de punerea în aplicare a rezoluţiei. Cu toate acestea, pentru a proteja sistemul internaţional de neproliferare, pacea şi stabilitatea regională, China va aplica în mod riguros întregul conţinut al rezoluţiei”, a declarat Wang.

Rezoluţia adoptată sâmbătă de ONU interzice exporturile nord-coreene de cărbune, fier, minereuri de fier sau plumb. De asemenea, interzice statelor să angajeze muncitori nord-coreeni şi opreşte orice investiţie străină directă în Coreea de Nord.

Wang a mai afirmat că rezoluţia ONU arată clar că din procesul de negociere trebuie să facă parte şase actori. Acest mecanism de dialog a fost blocat de autorităţile de la Phenian, iar Wang a adăugat că de la masa negocierilor nu trebuie să lipsească nici Rusia, nici Japonia. Ministrul chinez de Externe a precizat că aceasta a fost promisiunea pe care au făcut-o membrii Consiliului de Securitate al ONU.

Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, a declarat că Washingtonul nu urmăreşte schimbarea regimului de la Phenian sau reunificarea cu Coreea de Sud, afirmaţie apreciată de Wang.

Cu o zi înainte, ministrul chinez de Externe a mai afirmat că sancţiunile ONU au fost concepute pentru a bloca în mod eficient programul nuclear al Coreei de Nord. ”Scopul final este de a stabiliza regiunea pe termen lung prin intermediul negocierilor”, a mai spus Wang.

Citește și...