Autorităţile afgane au revizuit miercuri dimineaţă bilanţul la 29 de persoane decedate, după ce un atacator sincuigaş s-a detonat în urmă cu o zi în timpul rugăciunii la mosceea şiită Jawadia. De asemenea, alte 64 de persoane au fost rănite în atentatul terorist din localitatea Herat, situată în partea central-vestică a Afganistanului, transmite Reuters, citat de News.ro.
Peste 1.700 de civili şi-au pierdut viaţa de la începutul acestui an în atacurile teroriste din Afganistan, iar acest bilanş ridicat a lovit în încrederea publică a preşedintelui Ashraf Ghani.
Iniţial, un număr de 15 persoane şi-au pierdut viaţa în atentatul sinucigaş de la Herat.
Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a explicat că ar putea să existe mai mulţi atacatori, iar martorii susţin că un bărbat şi-a detonat centura cu explozibili în mijlocul mulţimii, iar un al doilea a aruncat cu grenade spre credincioşii din moscheea Jawadia.
„Doi atacatori au intrat în moschee şi au început să tragă şi să arunce grenade spre oameni”, a declarat Mohammad Adi, unul dintre credincioşii răniţi în urma atacului terorist din Herat.
De asemenea, acest incident are loc la doar două săptămâni după detonarea unei bombe într-o moschee construită în secolul al XII-lea la Herat.
Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în atacul asupra moscheii Jama Masjid.
Nicio grupare nu a revendicat acest atentat, dar talibanii au dezminţit orice implicare în explozia din localitatea Herat.
Sursa foto: Captură video Youtube