Serverele HBO au fost sparte de hackeri, care au obţinut, printre altele, un scenariu pentru “Game of Thrones”

Vocea.biz / 01.08.2017
Serverele HBO au fost sparte de hackeri, care au obţinut, printre altele, un scenariu pentru “Game of Thrones”

Un grup de hackeri a reuşit să acceseze serverele HBO, de unde a copiat mai multe informaţii, inclusiv scenariul unui viitor episod din “Game of Thrones”.

Hackerii au atacat şi au reuşit să treacă de măsurile de securitate ale serverelor folosite de HBO. Aceştia susţin că au reuşit să copieze 1,5 TB de date de pe serverele companiei.

Atacul a fost făcut public de hackeri, care au trimis un mail către mai multe publicaţii în care au povestit, pe scurt, despre accesarea serverelor HBO, titrează News.ro.

Printre datele accesate de hackeri se numără scenariul pentru un viitor episod din ”Game of Thrones” şi două episoade încă nelansate din serialele Ballers şi Room 104 produse de HBO.

Cei de la HBO au confirmat atacul hackerilor, însă nu au dat detalii despre informaţiile care au ajuns în posesia acestora. De cealaltă parte, hackerii au promis că vor mai vizita serverele companiei şi pe viitor.

HBO nu este la primul contact cu hackerii. În 2015, hackerii au pus mână pe primele patru episoade din sezonul 5 al “Game of Thrones”, înainte ca acestea să fie lansate oficial.

 

Citește și...