Libertatea presei în mandatul lui Trump, discutată de jurnaliști la Casa Albă, în absența președintelui

vocea.biz / 30.04.2017
Libertatea presei în mandatul lui Trump, discutată de jurnaliști la Casa Albă, în absența președintelui

Dineul Corespondenţilor de Presă de la Casa Albă a abordat subiectul libertăţii presei în mandatul lui Donald Trump, organizatorii evenimentului atacând criticile formulate de preşedintele american la adresa mass-mediei la împlinirea a 100 de zile de la preluarea funcţiei. Republicanul a fost primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii din ultimii 36 de ani care nu a participat la eveniment, informează News.ro.

”Noi nu reprezentăm ştirile false, nu suntem organizaţii media care nu îşi îndeplinesc misiunea şi nu suntem duşmanul poporului”, a spus Jeff Mason, un correspondent Reuters şi preşedinte al Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă, informează dw.com.

”Un atac faţă de unul dintre noi este un atac asupra tuturor. Trebuie să rămânem vigilenţi. Lumea ne priveşte”, a adăugat el.

Principalul scop al dineului este recompensarea jurnaliştilor pentru munca lor şi oferirea unor burse studenţilor.

În mod obişnuit, preşedintele american susţine un discurs amuzant, cu glume depre mass-media, politicieni şi chiar el însuşi, iar un actor de comedie spune, de asemenea, glume la adresa preşedintelui.

Jurnaliştii Bob Woodward şi Carl Bernstein le-au amintit participanţilor la evenimentul de sâmbătă seară despre importanţa răbdării şi perseverenţei în urmărirea unui subiect important.

”Domnule preşedinte, media nu reprezintă ştiri false”, s-a adresat Bob Woodward preşedintelui Donald Trump, în absenţa acestuia.

Actorul de comedie Hasan Minhaj a făcut o serie de glume la adresa lui Donald Trump, dar a ridiculizat, de asemenea, o parte din media, în special Fox News, un susţinător al administraţiei Trump şi al Partidului Republican.

”Cred că este în Pennsylvania pentru că nu poate accepta o glumă”, a spus Hasan Minhaj.

”Bine aţi venit la finala seriei Dineurilor Corespondenţilor de Presă de la Casa Albă”, a mai spus Hasan Minhaj, care interpretează rolul unui correspondent în emisiunea ”The Daily Show” difuzată de Comedy Central.

Actorul a glumit pe seama lui Donald Trump, în ciuda dezaprobării organizatorilor, spunând că a făcut acest lucru în onoarea libertăţii de exprimare protejate de Constituţia americană.

”Doar în America poate un puşti musulman indian-american, din prima generaţie, să urce pe scenă şi să facă glume la adresa preşedintelui”, a spus el.

Multe personalităţi din Hollywood – o comunitate care, în general, s-a opus preşedintelui american, nu au participat la eveniment, la fel procedând şi mulţi reprezentanţi ai corporaţiilor care au sponsorizat petrecerile din anii trecuţi.

La câteva ore înainte ca Dineul oficial al Corespondenţilor de Presă de la Casa Albă să înceapă, prezentatoarea de televiziune Samantha Bee şi echipa emisiunii ei, ”Full Frontal”, au organizat un alt eveniment, denumit ”Nu Dineul oficial al Corespondenţilor de Presă de la Casa Albă”.

Samantha Bee a spus că evenimentul organizat de ea reprezintă un loc în care ”jurnaliştii şi vedetele care nu sunt enervante din jurul lumii” se pot întâlni pentru a aduce un omagiu unei prese libere şi funcţionale.

Între timp, preşedintele Donald Trump a susţinut un discurs în Pennsylvania, în care a criticat media şi a descris primele sale 100 de zile în funcţie drept ”o călătorie incredibilă”. Preşedintele american a ales să participe la o adunare din Harrisburg, în stilul celor din timpul campaniei electorale, în locul evenimentului din Washington.

”Un grup mare de actori din Hollywood şi reprezentanţi ai mass-media de la Washington se consolează într-o sală de bal a unui hotel în capitala naţiunii noastre chiar acum”, a spus Donald Trump.

”Instituţii media ca CNN şi MSNBC reprezintă ştiri false… şi le-ar plăcea să fie alături de noi în această seară, dar sunt blocaţi la Dineul Corespondenţilor de Presă de la Casa Albă, care va fi foarte, foarte plictisitor”, a adăugat preşedintele american.

Donald Trump a mai spus că este ”încântat să se afle la peste 100 de mile distanţă de Washington” pentru a discuta despre ”minunata călătorie” a primelor sale 100 de zile de mandat.

Preşedintele american a spus că unele dintre succesele sale au fost numirea lui Neil Gorsuch la Curtea Supremă, decizia de a retrage Statele Unite din Acordul de parteneriat comercial transpacific (TPP) şi încheierea ”offshoring-ului” pentru a ”aduce înapoi locuri de muncă americane”.

Donald Trump a sugerat că SUA plănuieşte să se retragă din acordul semnat la Paris în privinţa schimbărilor climatice.

”Voi lua o decizie importantă în legătură cu acordul de la Paris în următoarele două săptămâni şi vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Donald Trump.

Mai devreme, Sean Spicer, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, a negat că adunarea a fost organizată pentru a eclipsa Dineul Corespondenţilor.

”Sugerez cu respect că nu este vorba doar despre Dineul Corespondenţilor. Este mai degrabă o oportunitate pentru el de a vorbi cu votanţii care l-au ales despre ceea ce a putut realiza în primele 100 de zile”, a spus Sean Spicer.

Într-un interviu acordat Reuters în urmă cu o săptămână, Donald Trump a spus că a decis să nu participe la dineu, pentru că a simţit că a fost tratat nedrept de media. ”Voi participa anul următor, cu siguranţă”, a adăugat el.

Ultimul preşedinte american care a lipsit de la un Dineu al Corespondenţilor de la Casa Albă a fost Ronald Reagan, care se recupera după o rană provocată de un glonţ cu câteva săptămâni mai devreme. Totuşi, Ronald Reagan a telefonat participanţiilor pentru a face câteva glume cu aceştia, potrivit variety.com.

Citește și...