Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a purtat sâmbătă noaptea o convorbire telefonică ”foarte prietenoasă” cu omologul său filipinez, invitându-l pe Rodrigo Duterte la Casa Albă, transmite DPA potrivit News.ro.
De asemenea, cei doi lideri au discutat despre securitate regională, inclusiv despre ameninţarea reprezentată de programul nuclear şi de testarea rachetelor balistice de către regimul de la Phenian.
Înainte de această discuţie, preşedintele filipinez a spus că vrea să-l convingă pe Trump să ”nu cadă în mâinile” liderului Kim Jong-un.
Trump şi Duterte au discutat inclusiv despre ”eforturile guvernului filipinez de a scăpa ţara de droguri, un flagel care afectează multe ţări din întreaga lume”.
Preşedintele filipinez a declarat un adevărat război împotriva drogurilor şi a lansat o campanie violentă de execuţii extrajudiciare împotriva consumatorilor şi a traficanţilor de droguri din arhipelag.
Mii de presupuşi consumatori de droguri au murit în ultimul an în urma unor raiduri ale autorităţilor, iar mulţi alţii au devenit victime ale execuţiilor extrajudiciare din Filipine.
De asemenea, cei doi lideri au deja o întâlnire programată la summitul ASEAN.
Rodrigo Duterte a reuşit în primele luni de mandat să compromită aliaţa istorică cu Statele Unite şi să reîndrepte politica externă a Filipinelor spre rivali precum China.
Preşedintele filipinez nu s-a sfiit să laude regimul politic din China, în timp ce l-a catalogat ”fiu de curvă” pe fostul lider american Barack Obama.
Donald Trump a susţinut în timpul campaniei electorale că declaraţiile lui Duterte demostrează o lispa de respect pentru Statele Unite.