Angela Merkel, cancelarul german, a declarat sâmbătă că ea şi preşedintele american, Donald Trump, au construit o ”bună relaţie”, în pofida unui ”început rece” care a ridicat anterior temeri în privinţa deteriorării relaţiei dintre cele două state, informează Mediafax.
”Preşedintele Trump şi cu mine am dezvoltat o relaţie bună care funcţionează, care nu exclude posibilitatea unor punct de vedere diferite”, a declarat Merkel unor publicaţii germane.
”Atunci când vorbim unul cu celălalt de exemplu, este vorba de dezvoltarea unei strategii comune pentru conflictul din Ucraina sau oribilul război din Siria. Este de asemenea vorba despre lupta împotriva terorismului sau a situaţiei umanitare dezastruoase din Yemen, toate acest conflicte se află la pragul uşii Europei”, a adăugat aceasta.
”Dacă vrem să rezolvăm aceste probleme, dacă vrem să ajutăm oameni, avem nevoie de o implicare puternică din partea Statelor Unite”, a mai spus Merkel.
În februarie, cancelarul Angela Merkel i-a transmis lui Donald Trump că Statele Unite au putere datorită Alianţei Nord-Atlantice, liderul de la Berlin refuzând creşterea imediată a bugetului apărării.
La sfârşitul anului 2016, Uniunea Europeană a lansat cel mai mare proiect de cercetare pentru consolidarea apărării din ultimii zece ani, în contextul deciziei Marii Britanii de ieşire din spaţiul comunitar şi al riscurilor ca Administraţia Donald Trump să nu mai respecte angajamentele de securitate.