Preşedintele Trump susţine că este posibil un conflict de proporții cu regimul nord-coreean, însă preferă calea diplomaţiei

vocea.biz / 28.04.2017
Preşedintele Trump susţine că este posibil un conflict de proporții cu regimul nord-coreean, însă preferă calea diplomaţiei

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a susţinut că există în continuare posibilitatea unui conflict ”mare-mare” ca urmare a exarcebării tensiunilor dintre Washington şi Phenian, dar personal preferă o soluţie diplomatică pentru problema reprezentată de Coreea de Nord, transmite Reuters și News.ro.

”Există o şansă să ajungem la un conflict mare-mare cu Coreea de Nord. Absolut!”, a declarat liderul american într-un interviu care marchează primele o sută de zile de la învestirea miliardarului republican la Casa Albă.

Totuşi, Trump susţine că vrea o soluţie paşnică pentru această criză, care a cauzat probleme mai multor preşedinţi de la Washington.

În acest sens, administraţia prezidenţială pregăteşte noi sancţiuni economice împotriva regimului nord-coreean, deşi nu s-a renunţat la o opţiune militară pentru a contracara ameninţarea Phenianului.

”Ar fi minunat să rezolvăm lucrurile într-un mod diplomatic, dar este extrem de dificil”, a declarat Trump.

Donald Trump a precizat că regimul nord-coreean reprezintă în acest moment cea mai mare provocare globală şi l-a lăudat pe preşedintele Xi Jinping pentru sprijinul acordat de Beijing în încercarea de a limita acţiunile Phenianului.

”Cred că el se străduie foarte tare. Cu siguranţă că nu vrea să vadă tensiuni şi moarte. Nu vrea să vadă aşa ceva. El este un om bun. Este un om foarte bun şi am avut ocazia să-l cunosc foarte bine. Dar el iubeşte China şi îi iubeşte pe oamenii din China”, a declarat liderul american cu privire la preşedintele Xi Jinping.

Aceste comentarii vin la doar o zi după ce administraţia prezidenţială a catalogat regimul nord-coreean drept ”o ameninţare urgentă la adresa securităţii naţionale şi o prioritate pentru politica externă”. Statele Unite se concentrează pe punerea unei presiuni diplomatice şi economice, inclusiv prin cooperarea Chinei împotriva regimului de la Phenian.

Donald Trump a precizat că acţiunile sale pornesc de la ideea că liderul nord-coreean este o persoană raţională.

”Are 27 de ani. Tatăl său a murit şi el a preluat un regim. Deci poţi să spui ce vrei, dar nu este uşor, în special la această vârstă. Nu-l laud, dar zic că este o chestie foarte grea pe care să o faci… Sper că este raţional”, a declarat preşedintele de la Casa Albă.

De asemenea, liderul american a susţinut că este pregătit să discute din nou cu preşedinta taiwaneză, după ce o primă convorbire telefonică a stârnit la finele anului trecut furia Beijingului şi a reprezentat o încălcare flagrantă a politicii unei ”singure Chine”.

Citește și...