IT-iștii din Silicon Valley au salarii uriașe, dar se plâng de prețul chiriilor

Diana Dorner / 28.04.2017
IT-iștii din Silicon Valley au salarii uriașe, dar se plâng de prețul chiriilor

Chiria apartamentelor din Silicon Valley este atât de mare încât angajații din domeniul IT care lucrează aici au ajuns să se plângă că nu le ajung banii pentru a trăi aproape de locul de muncă, scrie The Guardian.

Marile companii din domeniul IT oferă printre cele mai bune salarii din Statele Unite. Însă angajații susțin că costurile vieții în zona cunoscută sub numele de San Francisco Bay Area sunt extrem de ridicate.

Mai exact, potrivit sursei citate, un inginer în IT care muncește în această zonă își dă între 40 și 50% din salariu doar pentru a închiria un apartament în apropierea locului de muncă.

“Facem împreună peste 1 milion de dolari dar nu ne putem permite o casă”, a spus o femeie în vârstă de 50 de ani care lucrează în domeniul marketingului digital pentru o mare corporație din domeniul telecomunicațiilor, în timp ce partenerul său lucrează ca inginer la o companie media digitală.

“Aceasta este o zonă în care visul american nu funcționează”, a spus femeia potrivit sursei citate.

Pentru multe persoane relocarea în această zonă este o provocare financiară uriașă, așa că unii dintre angajatori au început să caute soluții. Spre exemplu, gigantul high-tech Zapier a decis recent să își plătească angajații cu 10.000 de dolari ca să lucreze de acasă. Scopul acestui demers este de a-i ajuta să scadă o parte din costurile de viaţă ridicate, scrie inc.com. 

San Francisco domină topul celor mai mari chirii din SUA, iar unele cercetări indică orașul drept cel care are cel mai mare cost al vieții din America.

În San Francisco, prețul plătit pentru închirierea unui apartament poate ajunge până la 4.200 de dolari pe luna, conform site-ului de imobiliare Trulia.

Citește și...