Un grup de protestatari a forţat intrarea în Parlamentul macedonean. Liderul social-democraţilor a fost rănit

vocea.biz / 27.04.2017
Un grup de protestatari a forţat intrarea în Parlamentul macedonean. Liderul social-democraţilor a fost rănit

Un grup de protestatari a forţat joi intrarea în Parlamentul macedonean, iar liderul social-democraţilor, Zoran Zaev, a fost rănit într-o bătaie, după ce partidul său şi aliaţii săi dintr-o formaţiune a etnicilor albanezi au votat să aleagă un albanez ca preşedinte al Legislativului, au declarat martori citaţi de Reuters, informează News.ro.

Imagini difuzate de televiziuni l-au arătat pe Zaev cu sânge curgându-I din partea stângă a frunţii, la scurt timp după ce a anunţat că alianţa majoritară, condusă de formaţiunea sa, l-a ales pe Talat Xhaferi ca preşedinte al Parlamentului.

Un martor a văzut manifestanţi naţionalişti furioşi de desemnarea lui Xhaferi bătând un alt parlamentar în sediul Legislativului, precum şi cioburi împrăştiate pe jos.

Xhaferi a devenit primul etnic albanez ales preşedinte al Parlamentului macedonean de când mica ţară balcanică şi-a obţinut independenţa, în 1991.

Macedonia a ajuns în pragul unui război civil în urma unei insurgenţe a minorităţii albaneze în 2001. A fost nevoie de mediere internaţionale pentru detensionarea situaţiei.

Tags:
Citește și...