Liderul ALDE din Parlamentul European l-a atacat dur pe Viktor Orban – VIDEO

vocea.biz / 27.04.2017
Liderul ALDE din Parlamentul European l-a atacat dur pe Viktor Orban – VIDEO

Liderul ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, l-a atacat dur miercuri seara pe premierul Viktor Orban, după ce acesta a acuzat implicarea instituţiilor europene în chestiunile interne ale Ungariei şi a spus deschis că nu-i place cum funcţionează UE. Verhofstadt a susţinut că vede în premierul maghiar o versiunea a regimului comunist din Ungaria, comparându-l cu Stalin şi Leonind Brejnev într-un discurs din plenul Parlamentului European.

Discursul fostului premier belgian a venit ca reacţie la acuzaţiile lansate de Viktor Orban în plenul Parlamentului European cu privire la implicarea ”absurdă” a instituţiilor europene în chestiunile interne din Ungaria. De asemenea, liderul maghiar a lansat şi un atac la adresa europarlamentarului belgian, pe care l-a acuzat că este nedemocratic pentru că încearcă să le spună ”maghiarilor ce să facă”.

Verhofstadt a rememorat în faţa europarlamentarilor prima sa întâlnire cu Orban în 1989, atunci când premierul conservator era un avid susţinător al politicilor social-liberale, comparându-l cu un adevărat Emmanuel Macron al Ungariei după căderea Cortinei de Fier.

Însă, europarlamentarul belgian a notat că premierul maghiar s-a schimbat dincolo de orice recunoaştere în ultimii 28 de ani, ”renunţând la valorile democratice pentru a crea nu o democraţie liberală, ci mai degrabă un stat nonliberal” în Ungaria. Verhofstadt a atras atenţia că formaţiunea Fidesz a lui Orban nu avea nicio problemă în 1989 cu privire la finanţarea primită de la miliardarul George Soros.

”Ai hărţuit organizaţii nonguvernamentale, ai alungat presa critică, ai construit ziduri, ţi-ai exprimat opinia de a reintroduce pedeapsa capitală deşi acest lucru nu este posibil pe baza tratatelor noastre, iar acum ai decis să închizi o universitate. Cât de departe vei merge? Care este următorul pas? Vei arde cărţi în piaţa din faţa Parlamentului Ungariei?”, l-a acuzat liderul ALDE.

Guy Verhofstadt l-a catalogat pe premierul maghiar drept o versiune modernă a fostului regim comunist, acuzându-l că nu mai este un mândru politician conservator în Ungaria.

”Protecţionism economic, naţionalism excesiv şi o creştere a statului nonliberal, vezi inamici peste tot în Ungaria. Vezi inamici în sectorul energetic, vezi inamici în presă, vezi inamici în organizaţiile nonguvernamentale, acum vezi inamici şi în lumea academică – parcă s-au întors Stalin şi Brejnev, doar că în Ungaria”.

Liderul ALDE a precizat că foştii dictatori comunişti sufereau de aceeaşi paranoia ca şi Orban.

”Nu este suficient să ai o majoritate într-o democraţie. Trebuie să-i urmăreşti. Trebuie să mergi după ei atunci când au o altă opinie”.

În acest timp, premierul maghiar a încercat să-şi stăpânească rânjetul în plenul Parlamentului European.

Guy Verhofstadt a precizat că Orban a reuşit să încalce toate valorile şi principiile europene, dar doreşte în continuare ca Ungaria să rămână în Uniunea Europeană.

”De fapt, eu am mai mult respect pentru decenţa euroscepticilor, care măcar recunosc că «nu îmi place UE, nu îmi plac valorile europene şi vreau să ies din UE». Tu vrei în continuare bani din fondurile europene, bani de la Uniunea Europeană, dar nu şi valorile europene, astea nu mai sunt pentru tine. Cum se cheamă asta? Eu aş zice că nu e o abordare tocmai curajoasă”, a notat negociatorul PE pentru Brexit.

De asemenea, europarlamentarul belgian a precizat că atitudinea premierului maghiar nu este în linie cu o politică bazată pe respectarea unor principii.

”Sau vrei să fii comemorat drept un inamic etern al societăţii noastre deschise, europene şi democratice? Asta este alegerea pe care trebuie să o faci acum”, a concluzionat Verhofstadt.

Citește și...