Casa Albă, proiect pentru cea mai amplă reformă a Codului Fiscal din ultimii 30 de ani

vocea.biz / 26.04.2017
Casa Albă, proiect pentru cea mai amplă reformă a Codului Fiscal din ultimii 30 de ani

Preşedintele Statelor Unitre Donald Trump a propus reduceri importante de taxe, într-o reformă despre care administraţia sa spune că va alimenta creşterea economică şi va genera locuri de muncă şi prosperitate pentru clasa de mijloc a SUA, relatează Associated Press. Planul său ambiţios a alarmat, însă congresmenii, care se tem că deficitul fiscal va scăpa de sub control, scrie News.ro. 

Planul prevede şi reducerea investiţiilor şi a taxelor pe avere pe care trebuie să le plătească cei bogaţi.

Însă oficiali din administraţie au dat asigurări că acţiuni privind elemente cheie ale Codului Fiscal vor garanta că planul va ajuta în primul rând clasa de mijloc, nu pe cei bogaţi.

Casa Albă nu a precizat deocamdată cu cât vor scădea încasările bugetare federale în urma reducerilor, dar susţine că creşterea economică generată de reformă va reduce sau chiar elimina riscul unui deficit excesiv.

Aceste modificări ale Codului Fiscal reprezintă cele mai concrete indicii de până acum privind viziunea lui Trump pentru alimentarea creşterii economice.

Riscul unei creşteri a deficitului bugetar ar putea submina, însă, susţinerea pentru plan în rândul congresmenilor din Partidul Republican, al lui Trump.

Oficiali din administraţie intenţionează să stabilească detaliile cu senatorii şi membrii Camerei Reprezentanţilor în următoarele săptămâni.

Aceasta ar urma să fie prima modificare majoră a Codului Fiscal al SUA din 1986 încoace.

Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a explicat într-un interviu va reduce numărul cotelor de impozite pe venitul personal de la şapte la trei: 10%, 25% şi 35%. De asemenea, va dubla deducerea standard pentru cuplurile căsătorite, de la 12.000 la 24.000 de dolari. În plus, va păstra deducerile pentru donaţii şi pentru dobânzile plătite la credite ipotecare.

Administraţia intenţionează să ofere scutiri de taxe pentru familiile cu copii, dar detaliile nu au fost incluse încă în proiect.

Pe de altă parte, propunerea reduce deducerile de taxe folosite de americanii bogaţi. Printre acestea, vor fi eliminate deducerile pentru taxele locale sau la nivel de stat plătite. Această modificare i-ar putea nemulţumi pe congresmenii din state precum California sau New York, unde taxele sunt mari.

Administraţia a insistat că planul se concentrează pe simplificarea Codului Fiscal şi pe ajutarea americanilor din clasa de mijloc. Venitul mediu pe familie în SUA este puţin peste 50.000 de dolari pe an. (News.ro)

Citește și...