Ministerul francez de Interne a publicat luni după-amiază rezultatele finale ale primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, ce include şi rezultatul votului din străinătate. Emmanuel Macron a obţinut 24,01% din sufragii, iar Marine Le Pen 21,3% din voturi, relatează Le Figaro, citat de News.ro.
Francois Fillon, candidatul Les Republicains, a obţinut 20,01% din sufragii, iar Jean-Luc Melenchon, de extremă-stângă, a fost votat de 19,58% dintre alegători.
Benoit Hamon, din Partidul Socialist, a primit 6,36% din sufragii.
Rata de participare a fost de 77,77%, faţă de 80,42% în 2012.
Rezultatele anunţate anterior de minister nu includeau voturile din străinătate.