Cetăţenii francezi aflaţi pe teritoriul României îşi pot exprima votul pentru alegerea viitorului preşedinte al Franţei, la una dintre cele trei secţii de votare deschise duminică, de la ora 8, informează Ambasada Franţei în România, notează Mediafax.
Cetăţenii francezi îşi pot exprima votul la una dintre cele trei secţii de votare de pe teritoriul României. Astfel, de la ora 8, până la ora 19, urnele vor fi deschise la sediul Ambasadei Franţei în România, din Bucureşti, la Institutul francez din Cluj, sau la Institutul francez din Iaşi.
Votul se poate exprima în baza buletinului de identitate sau a paşaportului, informează Ambasada Franţei în România.
Aproape 47 milioane de francezi cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, duminică, în primul tur al scrutinului prezidenţial, după o campanie dominată de scandaluri şi discuţii despre imigraţie, viitorul Franţei în Uniunea Europeană şi terorism.
Alegătorii vor avea ocazia să-şi exprime opţiunea în cele peste 66.546 de secţii deschise în Franţa şi în străinătate.
Secţiile de vot se deschid la ora locală 8.00 (9.00 ora României), urmând să se închidă la ora locală 19.00 (20.00 ora României). La Paris şi în alte oraşe mari, alegătorii îşi vor putea exprima susţinerea pentru candidaţii înscrişi în cursa electorală până la ora 21.00 (22.00 ora României).
Rezultatele primelor exit-polluri sunt aşteptate imediat după închiderea urnelor.
Sursa: Mediafax.ro