Opoziţia din Turcia cere anularea rezultatului referendumului – UPDATE

Vocea.biz / 17.04.2017
Opoziţia din Turcia cere anularea rezultatului referendumului  – UPDATE

Partidul Republican al Poporului (CHP, opoziţie) a cerut luni Înaltei Comisii Electorale (YSK) să anuleze rezultatul referendumului care-i acordă puteri vaste preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează The Associated Press, potrivit News.ro.

Bulent Tezcan, vicepreşedintele CHP, a citat nereguli în desfăşurarea votului.  Există ”doar o singură cale de a pune capăt discuţiilor despre legitimitatea votului şi de uşura oamenii, iar aceasta este ca Înalt Comisie Electorală să anuleze votul”, a declarat el.

Decizia fără precedent a YSK de a accepta ca valide buletine de vot care nu poartă ştampila oficială de control a provocat indignarea opoziţiei. Tezcan a declarat că nu este posibil ca autorităţile să stabilească despre câte buletine de vot exprimate în acest fel este vorba. Partidul a anunţat anterior că va contesta rezultatul consultării.

Tezcan a declarat luni pentru presă, la Ankara, că numărarea buletinelor de vot a avut loc iniţial în secret, în mai multe secţii de votare. El a spus că observatorilor nu li s-a permis să vadă procentele timp de cel puţin o oră şi jumătate, după ce a fost acceptată o plângere a partidului în acest sens.

Vicepreşedintele CHP a precizat că YSK a luat decizia să accepte ca valide buletinele de vot care nu aveau ştampila de control în urma unei plângeri depuse de către un oficial din cadrul Partidului Justiţiei şi Dreptărţii (AKP, islamo-conservator, la putere). ”Ea a fost implementată la momentul la care s-a simţit că voturile «nu» erau în avans faţă de voturile «da»”, a declarat Tezcan. (News.ro)


Principalul partid de opoziţie din Turcia, Partidul Popular Republican (CHP), a anunţat că va contesta rezultatele referendumului pentru extinderea puterilor executive ale preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, informează BBC News, citată de Mediafax.

CHP a pus sub semnul întrebării legitimitatea rezultatelor restrânse, citând neregului în cadrul procesului electoral.

Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 99,95% din voturi, 25 de milioane de cetăţeni turci (51,3%) s-au pronunţat în favoarea sistemului prezidenţial, iar 23,7 milioane (48,7%) împotrivă.

Aflarea rezultatelor a fost atât sărbătorită, dar şi întâmpinată cu proteste.

CHP refuză să accepte victoria preşedintelui turc în cadrul referendumului şi solicită renumărarea a pest 60% din voturi, criticând decizia de a număra şi buletinele care nu au fost ştampilate de oficialii turci, dacă nu se dovedeşte că sunt fraudate.

Trei din cele mai mari oraşe turce, Istanbul, Ankara, Izmir, au votat ”nu” în cadrul referendumului pentru schimbările constituţionale.

Susţinătorii opoziţiei au protestat zgomotos folosindu-se de oale şi tigăi, în cadrul unei forme tradiţionale de protest.

Sursa: Mediafax

Citește și...