Locuitorii din mai multe cartiere din cel mai mare oraş al Turciei, Istanbul, au bătut în oale şi tigăi, de la ferestre, într-o formă tradiţională de protest faţă de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care a revendicat victoria în referendumul de duminică, relatează Reuters, citată de News.ro.
Locuitorii au protestat în cel puţin patru districte ale oraşului. În unele zone, ei au ieşit chiar pe străzi.
Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 99% din voturi, 51,34% dintre turci au votat pentru modificarea Constituţiei, iar 48,66% împotrivă.
Listen to Istanbul just now. Clanging pots. An act of protest used in #Turkey before + during Gezi protests #Turkiye pic.twitter.com/rmA9m6er4F
— ISTANBUL THEMES (@ISTANBUL_THEMES) April 16, 2017
După referendum, cele 18 amendamente ale Constituţiei vor transforma Turcia dintr-o republică parlamentară într-o republică prezidenţială. Modificările includ, printre altele, abolirea funcţiei de premier. Astfel, preşedintele va numi cabinetul şi va avea un număr de vicepreşedinţi. Parlamentul nu va mai monitoriza miniştrii şi nu va mai avea dreptul să iniţieze moţiuni de cenzură.
Preşedintele nu va mai fi nevoit să rămână neutru, ci va putea să îşi menţină afilierea politică. În prezent, preşedintele trebuie să se retragă din partid după alegeri.
În plus, şeful statului va putea numi patru din totalul de 13 judecători ai celei mai înalte instanţe judiciare din ţară.
Modificările vor intra în vigoare după alegerile generale din noiembrie 2019.
Sursa: News.ro