Erdogan anunță un posibil referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea – VIDEO

Vocea.biz / 16.04.2017
Erdogan anunță un posibil referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea – VIDEO

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan anunţă că ar putea convoca un referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea şi cere guvernelor străine să respecte rezultatul votului de duminică, relatează Reuters, citată de News.ro.

“Turcia a luat o decizie istorică privind sistemul de guvernare”, a adăugat el, precizând că tabăra “da” a obţinut 25 de milioane de voturi la referendumul de duminică, la o diferenţă de 1,3 milioane de voturi de tabăra “nu”.

Într-o conferinţă de presă organizată la reşedinţa sa oficială din Istanbul, el a subliniat că referendumul a închis uşa istoriei lungi a Turciei de intervenţii militare în Guvern, relatează Reuters.

“Turcia, pentru prima dată în istorie, a decis, cu voinţa Parlamentului şi poporului său, o schimbare atât de importantă”, a explicat el.

“Pentru prima dată în istoria Republicii, schimbăm sistemul nostru de guvernare prin politică civilă. De aceea, este foarte important”, a adăugat preşedintele.

“Acum vom lucra împreună pentru a face cele mai importante schimbări în istoria Constituţiei ţării noastre dragi”, a mai spus el.

De asemenea, Erdogan le-a mulţumit alegătorilor din străinătate. “Am fost cu toţii martori ai durerii pe care cetăţenii noştri au fost nevoiţi să o resimtă în străinătate pentru a putea avea dreptul să voteze”, a afirmat el, referindu-se, probabil, la guvernele europene care nu au permis accesul miniştrilor turci la mitinguri electorale.

După discursul rostit în sala de presă, el a ieşit la balconul reşedinţei sale oficiale pentru a se adresa mulţimii strânse, care a agitat drapele ale Turciei şi a scandat sloganuri pro-Erdogan.

Şeful statului a anunţat că, în urma victoriei de duminică, ar putea convoca un referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea.

De asemenea, el le-a cerut guvernelor străine să respecte rezultatul votului.

Anterior, premierul Binali Yildirim a revendicat victoria în faţa mulţimii de zeci de mii de susţinători strânşi în faţa sediul AKP. El le-a mulţumit alegătorilor. “Jurăm să profităm cât mai mult posibil de acest rezultat pentru cel mai mare bine al naţiunii noastre”, a spus Yildirim.

“Vom avea întotdeauna puncte de vedere diferite şi soluţii diferite, dar vom onora şi păstra întotdeauna unitatea noastră. Aceasta este forţa democraţiei noastre”, a adăugat premierul, a cărui funcţie va fi desfiinţată în urma referendumului.

“Suntem o singură naţiune, Turcia dând o nouă pagină în istoria sa democratică”, a subliniat el.

“Oameni diferiţi au apărat poziţii diferite în timpul campaniei, dar, în final, oamenii au votat ‘da’ şi au pus capăt discuţiei (…) Acesta este cel mai bun răspuns pe care oamenii noştri puteau să îl dea grupării teroriste din spatele tentativei josnice de lovitură de stat din 15 iulie şi grupărilor străine care încearcă să ne distrugă unitatea cu animozitatea lor”, a precizat şeful Guvernului.

“Nu există perdanţi la acest referendum, numai un învingător: Turcia şi poporul său turc nobil”, a conchis el.

Coloane de maşini claxonând, ai căror pasageri agitau drapele, au blocat principalul bulevard din capitală. Oamenii au sărbătorit astfel rezultatul votului.
Sursa: News.ro

Citește și...