Papa Francisc, despre rușinea umanității în fața dramei refugiaților

Vocea.biz / 15.04.2017
Papa Francisc, despre rușinea umanității în fața dramei refugiaților

Papa Francisc a prezidat slujba din Vinerea Mare cerând iertare pentru “rușinea” suferită de umanitate pe fondul scenelor petrecute în orașele bombardate și a imaginilor cu imigranți înecați, dar și pentru scandalurile de pedofilie din Biserica Catolică.

Papa Francisc a condus tradiționala Via Crucis (Drumul Crucii), procesiunea anuală la lumina lumânărilor în jurul Colosseumului din Roma la care au luat parte circa 20.000 de credincioși dar și numeroase forțe de ordine, pe fondul recentelor atacuri din orașele europene, informează Agerpres.

La finalul slujbei de două ore, Papa Francisc a citit o rugăciune având ca teme principale rușinea și speranța. Referindu-se la scandalurile de abuz sexual din Biserica Catolică, el a vorbit despre “rușinea pentru toate momentele în care noi, episcopii, preoții, frații și călugărițele am scandalizat și rănit biserica” și despre faptul că “prima noastră iubire”, “entuziasmul” și “disponibilitatea” au fost astfel uitate și lăsate să “ruginească”.

Suveranul pontif a vorbit de asemenea despre rușinea provocată de “vărsarea zilnică de sânge nevinovat, al femeilor, copiilor și imigranților” și pentru soarta celor care sunt persecutați din cauza rasei, a statutului social și a credinței lor religioase.

Suveranul pontif a precizat că simte “rușine față de toate scenele de devastare, distrugere și înec, ce au devenit obișnuite în viețile noastre”. În ziua discursului său, peste 2.000 de migranți care încercau să ajungă în Europa au fost salvați din Marea Mediterană, în urma unor operațiuni dramatice, iar o persoană a fost găsită fără viață, precizează Reuters.

Peste 650 de persoane au decedat sau au fost date dispărute în acest an în timpul traversării mării cu ajutorul bărcilor pneumatice.

De asemenea, Papa și-a exprimat speranța că “binele va triumfa în ciuda înfrângerii aparente”.

 

Protestanții, catolicii și ortodocșii sărbătoresc Paștele în acest an la aceeași dată — o situație rară, în condițiile în care bisericile occidentale celebrează Paștele potrivit calendarului gregorian, în timp ce bisericile orientale utilizează calendarul iulian. Data viitoare când va apărea o astfel de suprapunere va fi în 2025.

Citește și...