Coreea de Nord ameninţă că va ”devasta fără milă” Statele Unite în cazul unui atac

vocea.biz / 14.04.2017
Coreea de Nord ameninţă că va ”devasta fără milă” Statele Unite în cazul unui atac

Armata nord-coreeană ameninţă că va ”devasta fără milă” Statele Unite dacă Washingtonul alege să lanseze un atac asupra Phenianului, în timp ce mai multe nave de război americane se îndreaptă spre peninsula Coreeană, transmite Reuters.

”Cele mai dure contracţiuni împotriva forţelor navale americane şi a Statelor Unite vor fi luate într-o manieră lipsită de milă, tocmai pentru a nu permite supravieţuirea agresorilor”, se arată într-un comunicat transmis de armata nord-coreeană prin agenţia KCNA.

Anterior, şeful diplomaţiei chineze a avertizat că un conflict poate izbucni în orice moment în Coreea de Nord pe fondul tensiunilor exarcebate dintre administraţia Trump şi regimul de la Phenian.

“Dialogul este singura soluţie”, a declarat Wang într-o conferinţă de presă organizată la Beijing, împreună cu omologul său francez Jean-Marc Ayrault.

În dosarul nuclear nord-corean, “învingătorul nu va fi cel care are cele mai dure declaraţii sau care îşi arată cel mai mult muşchii”, a avertizat ministrul de Externe al Chinei

“Dacă va avea loc un război, rezultatul va fi o situaţie din care nimeni nu va ieşi învingător. Avem sentimentul că un conflict poate izbucni în orice moment. Cred că toate părţile implicate, trebuie să fie foarte vigilente faţă de această situaţie”, a declarat Wang.

Preşedintele Trump a avertizat pe Twitter: „Coreea de Nord caută probleme”.

De asemenea, el a afirmat că un acord comercial americano-chinez ar fi „mult mai bun pentru ei, dacă ar rezolva problema nord-coreeană”.

“Dacă China se decide să ajute, ar fi grozav. Dacă nu, vom rezolva problema fără ea”, a susţinut liderul de la Casa Albă.

Citește și...