Vladimir Putin: relaţiile ruso-americane s-au înrăutăţit după învestirea lui Trump la Casa Albă

vocea.biz / 12.04.2017
Vladimir Putin: relaţiile ruso-americane s-au înrăutăţit după învestirea lui Trump la Casa Albă

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat miercuri că nivelul de încredere între Moscova şi Washington s-a deteriorat după învestirea republicanului Donald Trump la Casa Albă, scrie news.ro.

”O persoană ar putea să spună că nivelul de încredere în ceea ce priveşte cooperarea, în special în zona militară, nu s-a îmbunătăţitm dar mai degrabă s-a deteriorat”, a declarat liderul rus potrivit unui transcript dat publicităţii de către Kremlin.

Întrebat despre presupusul atac chimic asupra civililor din Idlib, preşedintele rus a precizat că toate armele chimice au fost predate de către regimul de la Damasc.

Putin a înaintat două explicaţii pentru incidentul din localitatea Khan Sheikhoun: fie avioanele guvernamentale au lovit o fabrică pentru arme chimice a rebelilor sau incidentul a fost orchestrat pentru a discredita regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

Ţările occidentale au acuzat forţele guvernamentale siriene pentru orchestrarea atacului chimic, în care şi-au pierdut viaţa 87 de persoane, inclusiv 31 de copii din Khan Sheikhoun.

Statele Unite au lansat în noaptea de joi spre vineri un număr de 59 de rachete de croazieră spre o bază aeriană a forţelor guvernamentale, de unde au plecat avioanele care au atacat provincia Idlib.

Citește și...