Donald Trump, atac frontal: “Este un animal”

vocea.biz / 12.04.2017
Donald Trump, atac frontal: “Este un animal”

Rusia a exprimat preocupări grave privind atacul “ilegal” comis de SUA în Siria, denunţând comportamentul “foarte ambiguu” şi “contradictoriu” al Washingtonului, în contextul în care preşedintele Donald Trump a cerut Moscovei să se distanţeze de liderul sirian, Bashar al-Assad, numindu-l “animal”.

În cadrul întrevederii cu secretarul de Stat american, Rex Tillerson, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că încearcă să înţeleagă “adevăratele intenţii” ale Administraţiei Donald Trump, subliniind că Moscova are numeroase întrebări referitoare la politicile “foarte ambigue” şi “contradictorii” ale Washingtonului.

“În ultima vreme, am asistat la acţiuni foarte alarmante, cu acel atac ilegal în Siria”, a declarat Serghei Lavrov, referindu-se la bombardamentul cu rachete de croazieră lansat de Washington asupra unei baze siriene.

“Considerăm că este de maximă importanţă evitarea riscului repetării unor acţiuni similare în viitor”, a adăugat Serghei Lavrov.

La rândul său, preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat în termeni duri susţinerea oferită de Rusia regimului Bashar al-Assad.

“Sincer, Vladimir Putin oferă susţinere unei persoane care este cu adevărat o persoană rea. Cred că acest lucru este foarte rău pentru Rusia. Cred că este foarte rău pentru omenire”, a afirmat Donald Trump într-un interviu acordat postului Fox Business Network, citat de Mediafax.

Referindu-se strict la Bashar al-Assad, Donald Trump a adăugat: “Este un animal”.

Citește și...